Prof. Mircea Coșea atrage atenția asupra unor narative periculoase anti-europene. Acesta explică, inclusiv pe cifre, de ce România nu se poate autofinanța și nu poate exista fără Uniunea Europeană.
Prezent într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3 CNN, prof. Mircea Coșea a explicat faptul că ieșirea României din UE ar fi un dezastru ce ar falimenta țara, atât din perspectiva pierderii fondurilor europene cât și a investițiilor străine. România nu e capabilă să se autofinanțeze și ar trebui să caute bani în altă parte, bani care nu vor veni fără condiții.
„Este absolut greșit faptul că o parte din generația tânără nu a fost bine informată. Nostalgia așa cum se cheamă pune accentul pe lucruri ce țin de o stare istorică de multe ori scoasă din context. Un lucru e foarte clar și trebuie înțeles: România a făcut niște progrese extraordinare și suntem în cea mai bună perioadă a noastră, dar acest lucru se datorează faptului că suntem parte a Uniunii Europene.
România nu se poate autofinanța. Nu există această posibilitate, vedem toate deficitele care există. Uniunea Europeană a reprezentat pentru noi șansa de a deveni ceea ce suntem azi și perspectiva de a fi și mai bine. Acest lucru trebuie foarte bine înțeles. Cine se joacă astfel de cuvinte precum „ieșirea din UE”, trebuie să înțeleagă că acest lucru nu se poate. E o chestiune absolut dezastruoasă dacă s-ar întâmpla așa ceva. Și nu se poate nici din punct de vedere geopolitic.
Uniunea Europeană, dacă facem calculul pe fonduri atrase, ajungem la zeci de miliarde. Au intrat peste 100 de miliarde și sunt foarte multe alte investiții care au venit ca urmare la apartenenței la UE. Cine ne mai dă nouă acești bani având în vedere faptul că România nu se autofinanțează? De unde vom lua banii? Apar niște idei care sunt periculoase. Dacă nu mai primim bani de la UE cine ne poate da? Cine sunt marile puteri ale lumii? Rusia nu mai are bani, dar are China. Asta ne dorim? Pentru că banii care vor veni din alte părți vor veni cu condiții. Banii nu vin gratis”, a conchis Mircea Coșea.
În ceea ce privește resursele pe care România, prof. Mircea Coșea a subliniat că e imposibil de pus aceste resurse în valoare fără cooperare și sprijin internațional.
CITEȘTE ȘI: La cât ajunge salariul minim la 1 ianuarie 2025
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu