Prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu: Școala românească, coșul de gunoi în care poți introduce orice materie, la propunerea oricui

Iată o parte din dialog:

I.V. – Nu ai vrut niciodată să renunți la catedră?

L.V. – Nu aș vrea să spun acest lucru, că ar coincide cu o mare nesinceritate. În anii recenți, am dorit să părăsesc catedra, pentru că ajunsesem în stări de compromis, care mă constrângeau într-un hal fără hal, în sensul de a considera studenții care îmi spuneau că nu au putut să se pregătească pentru întâlnire, chiar la nivel înalt, de doctorand, întrucât au serviciu și trebuie să lucreze ca să poată să se întrețină. Eu știu foarte bine că studenții sunt selectați, în societatea românească, exclusiv din rândul clasei de mijloc și al clasei de sus, în niciun caz din rândul săracilor. Ponderea studenților care vin din clase sărace este de 1% sau 2%, adică excepții. Poate să fie din stratul de jos al clasei de mijloc, în sensul de sărăcie, de venit, nu în sensul de cunoaștere. Știu sigur că în tradiția clasei mijlocii din țara noastră, în toată perioada modernă, s-au făcut investiții în educație. După 1859, după înfăptuirea Micii Uniri, clasa de mijloc a început să investească masiv în educație, iar statul avea programe speciale de selectare a talentelor, care erau trimise să studieze în Occidentul european.

I.V. – Acea lege a educației a lui Cuza și Kogălniceanu a fost o bornă, o cotitură. 

L.V. – Sigur că da. A fost una dintre cele mai moderne legi pe care le-au avut Principatele după Unire. 

I.V. – Tu ai scris mult despre această temă și ai un studiu major despre inegalități. Ai vorbit și mai devreme despre procentul infim al celor care fac o facultate și provin din mediul rural. Acesta este un aspect fundamental pentru România. Noi vorbim de schimbarea Constituției înainte de a vorbi despre schimbarea vieții oamenilor și pentru a oferi șanse egale unor oameni. Amândoi ne-am născut în mediul rural. Cum putem face ca aceste disparități între urban și rural, între orașele mari și orașele mici, să fie eludate, să fie depășite, din perspectiva educației? Așa cum se întâmplă în Occident. 

L.V. – Este necesar un program special. Școala noastră funcționează acum ca și când nu ar exista un astfel de proces, în ciuda unor sisteme asistențiale, pe care le găsesc precare, adesea politicianiste, în sensul că sunt prezentate ca fiind protecționiste, dar ele nu fac decât să mențină copiii în starea de mizerie în care se nasc. Nu au niciun fel de șansă, cu toate aceste sisteme asistențiale să evadeze din starea respectivă. Nici în perioada de dinainte de al Doilea Război Mondial nu s-au pierdut atât de multe talente, cât s-au pierdut în România de după 1990.

Nu există niciun program de selectare a talentelor, de cultivare a lor, oricare ar fi acestea, în orice domeniu ar fi, de la talentele științifice, de performanță în știință, la cele din domeniul artelor sau al muncilor obișnuite. Avem pierderi masive de talente și, din această cauză, avem o țară care este săracă în talente, care nu sunt valorificate în niciun fel. Iar o țară care nu își valorifică talentele, nu este sortită decât să fie condamnată la sărăcie. Noi suntem producători, culegători de legume-fructe sau păzitori de animale, ciobani.

În niciun caz nu suntem producători de tehnicieni sau meseriași, pentru cele mai elementare cerințe ale unei vieți gospodărești din societatea noastră. Du-te și adu-mi un croitor ca să îmi fac ceva nu după gustul celor de la Zara, ci după gustul meu, că vreau să îmi stea într-un anumit fel. Societatea noastră are numai pentru cei foarte bogați câteva croitorii în care nu îți vine nici să deschizi ușa, pentru că ți se cer niște prețuri exorbitante. Dacă vorbim despre educație, ignorarea talentelor este proporțională cu ignorarea conținutului educației. Aș vrea, dacă îmi este permis, să fac o referință extrem de importantă, pe cale de introducere.

Este remarcabil faptul că atomizarea societății noastre, fragmentarea ei, în sensul că devenim izolați unul de altul, își are originea în modul în care se dezvoltă, este propusă și asimilată cunoașterea din școala noastră. Nu există o unitate a cunoașterii transmise prin educație, de la nivelul grădiniței și până la nivelul universitar. De ce de la nivelul grădiniței? Pentru că acum este stabilit că, dacă nu se începe o instruire cognitivă de la vârsta de 3 ani, pierderile sunt imense.

Nu înseamnă că încep să fac aritmetică de la 3 ani. La noi nu există nimic de felul acesta. Sunt câteva grădinițe în care ar fi prinși, să zicem, 1000 de copii din toată țara. Dar este posibil să trăiești într-o societate în care numai la 1000 de copiii, de 3 ani, li se deschide această oportunitate, datorită investiției părinților în educație, să se ajungă la performanțe mai înalte? Sau hai să luăm liceul! De câte ori nu am auzit pe cine vrei, fie întreprinderea de gospodărire a Bucureștiului, fie întreprinderea de transport, fie poliția rutieră, fie responsabilii de la meteorologie, că trebuie să fie introdusă o disciplină în școală? Ca atare, școala a devenit un fel de garbage can, un fel de coș de gunoi în care se poate băga orice. Trebuie să faci în școală ce reguli de circulație să repeți, ce tramvaie să poți să iei și cum să călătorești în București, cum să anticipezi vremea, orice. 

I.V. – O diluare a actului de educație.

L.V. – Bun. Dar ce mai devine important? Dacă totul se face prin educație, cum considerăm noi că ar trebui făcută educația? Aș vrea să mai spun de ce se produce atomizarea populației noastre. Din cauză că modul în care ne raportăm la cunoaștere a început să devină o experiență strict individuală. Nu mai există niciun fel de îndrumare. Nu mai există un îndrumător. Intrați pe Facebook și citiți diferite fluxuri. Și veți vedea că există două tipuri de diferențieri. Există diferențierile celor care se cred deosebiți de toți ceilalți și își cultivă identități artificiale, construite ad hoc. De exemplu, admiratorii doamnei Șoșoacă și-au construit o identitate proprie și sunt șoșoiști. Pot să dau și alte exemple.

I.V. – Într-adevăr, e concludent.

VEZI ȘI: Despre profesorul Lazăr Vlăsceanu și sensul schimbării în educație, la DC Edu. Invitați speciali: Adrian Miroiu, Alfred Bulai și Mihai Păunescu / video

Ediție specială luni, la DC Edu! 

Prof. univ. dr. Sorin Ivan vă invită să urmăriți o nouă ediție la DC Edu în care se va vorbi despre prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu. De asemenea, se va discuta despre sensul schimbării în educație.

Ediția de luni are trei invitați de marcă: Prof. univ. dr. Adrian Miroiu, SNSPA, prof. univ. dr. Alfred Bulai, SNSPA și prof. univ. dr. Mihai Păunescu, prorector SNSPA.

Va fi un dialog academic despre prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu, personalitate de prestigiu a educației și sociologiei românești, și contribuția domniei sale la reforma învățământului, despre problemele, dificultățile și prioritățile educației si sensul schimbării în educație.

Emisiunea se difuzează luni, 17 iunie, ora 09.00 pe DC News, DC News TV și Părinți și pitici - Facebook și Youtube.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News