Prof. dr. Vlad Ciurea a transmis că medicina este într-o continuă transformare și adaptată timpurilor moderne.
„Medicina este într-o continuă transformare și adaptată timpurilor moderne. Folosirea inteligenței artificiale în medicină, planificarea intervențiilor chirurgicale cu tehnologie computerizată, realitatea virtuală pentru educația medicală, tehnologia 3 D în ortopedie, chirurgia robotică sunt doar câteva noutăți care vor transforma și vor îmbunătăți modul de îngrijire a pacienților. Multe o fac deja, cel mai bun exemplu fiind chiar Spitalul Sanador, unde echipamentele sunt ultraperformante”, a transmis neurochirurgul Vlad Ciurea.
„Sunt dovezi clare că seriozitatea, munca asiduă, talentul și cartea nu lipsesc deloc din România. Da, este în regulă să criticăm tot ceea ce nu merge bine, dar nu este deloc în regulă să ne lamentăm! Critica este parte a oricărei construcții, lamentarea înseamnă renunțare și defetism. Între orgoliul de a părea și cel de a fi este o diferență fundamentală – orgoliul de a fi se alimentează cu muncă și adevăr.
În egală măsură, vreau să subliniez că a fi performant nu înseamnă exclusiv să fii campion mondial. Înseamnă să faci tot ceea ce faci corect, cu grijă, cu atenție și cu justă măsură. Poți să fi campion, sau poți să construiești o casă. Sau o fântână. Orice meserie este brățară de aur, căutarea necontenită a seriozității înseamnă că suntem pe drumul cel bun”, a spus Vlad Ciurea.
„Da, trăim vremuri complicate și suntem de multe ori puși în situații-limită. Dar avem capacitatea interioară, avem forța și credința că putem duce la bun-sfârșit tot ceea ce ne-am propus. Mizele vieților noastre ne aparțin. La fel ca soluțiile!”, a spus, citat de romanialibera.ro, Vlad Ciurea.
Vlad Ciurea pregătește un nou proiect important. „Am aflat pe surse că pregătiți un nou manual de neurochirurgie”, i-a spus Val Vâlcu lui Vlad Ciurea, medic neurochirurg și director științific la Spitalul Clinic SANADOR, în cadrul unui interviu acordat DCNews.
„Ce informații bune aveți, da! (...) S-au schimbat multe lucruri. Medicina a progresat. Exact ca la tehnologia de mașini. Ați văzut pilot automat, parchează singur. Așa și la noi, am evoluat foarte mult, iar atunci lucrurile trebuie implementate. De la ultimul Tratat de neurochirurgie, care a fost scos în cadrul Academiei, în editura oficială a Academiei, au trecut mai mult de zece ani. O idee formidabilă pe care a avut-o domnul academician Irinel Popescu a fost să pornim o nouă ediție. Mi s-a dat onoarea să mă ocup de patologia sistemului nervos, aici intră și hernia de disc lombară, și patologie vasculară, și patologie tumorală”, a explicat Vlad Ciurea.
„O să iau colaboratori din toată țara, o să reușim să ne adunăm, să punem totul la punct, și vom împinge elementele de la clasic la modern, de la modern la perspectivele pe care le avem în momentul de față”, a precizat Vlad Ciurea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu