Un profesor care a încercat să aplaneze un conflict s-a ales cu o bătaie primită din partea unui părinte nervos.
Un profesor de școală primară din California de Nord a fost spitalizat după ce un părinte l-a atacat în urma unui schimb de replici. Cei doi avea păreri diferite despre măștile pe care cei din școală, inclusiv elevii, trebuie să le poarte, relatează CNN.
Profesorul ce predă clasei a șasea a avut nevoie de mai multe copci pentru tăieturile și contuziile de pe față, în urma bătăii. Totul a avut loc la Școala Primară Sutter Creek, la aproximativ 70 de kilometri depărtare de Sacramento.
”Nu vom tolera violența”, a spus Torie Gibson, directorul școlii. Acesta a mai adăugat că este uimitoare lipsa de respect pentru profesori din timpul pandemiei.
Miercuri, 11 august, părintele a ajuns cu aproximativ 40 de minute mai târziu să își ia copilul de la școală. Fetița în cauză a rămas în biroul directorului, ambii purtând mască. Conform declarațiilor lui Gibson, părintele a văzut mai mulți profesori în cancelarie, vaccinați, care nu purtau mască, iar în acel moment s-a enervat. Profesorilor le este permis în California să își scoată masca în prezența altor colegi care sunt vaccinați.
După câteva replici dure aruncate între părinte și director, părintele a numit situația ”o conspirație”, adăugând că elevii ”sunt tratați ca animalele”, apoi a plecat. La un interval de timp părintele s-a întors în școală fără copil și s-a luat din nou de director. Atunci un alt profesor a intervenit, primind o corecție fizică din partea părintelui nervos.
Polițiștii din Sutter Creek au fost chemați la fața locului pentru a domoli spiritele. Tatăl elevei nu a fost arestat, dar este deschisă o anchetă.
Un predicator din Tennessee își impune un mandat anti-mască. Acesta cere întregii sale comunități de credincioși să nu poarte masca la slujbă. În caz contrar, cei care vor refuza vor fi dați afară din biserică.
Potrivit presei locale de știri Lexington Herald, pastorul Greg Locke le-a spus enoriașilor de la Biserica Global Vision Bible din Nashville că nu li se va permite să participe la slujbă dacă vor avea masca de coronavirus.
„Dacă vei purta mască, îți voi cere să pleci”, a spus Locke enoriașilor săi în timpul predicii sale duminicale din 25 iulie, adăugând: ”Nu negociez aceste jocuri democratice în această biserică”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News