Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare ”Carol I” a decis retragerea lucrării unui profesor din cadrul universității, cu funcție de conducere, în urma acuzațiilor de plagiat semnalate de un cititor DCNews.
Publicitate
Pe adresa redacției DCNews, am primit o acuzație de plagiat la adresa prof. univ. dr. Ioan Crăciun, director al Consiliului pentru studiile universitare de doctorat (CSUD), din cadrul Universității Naționale de Apărare ”Carol I”.
Acuzațiile au fost trimise către Universitate și au fost luate în discuție de Comisia de Etică Universitară. După cercetarea documentelor și acuzațiilor transmise de DCNews și venite din partea unui cititor al site-ului, s-a luat o hotărâre în ceea ce-l privește pe prof. univ. dr. Ioan Crăciun.
Unele pasaje invocate ca plagiat au prezentat grad ridicat de similitudine. Comisia de Etică a confirmat ”existența similitudinii între paragrafele menționate în lucrarea care face obiectul sesizării” și ”paragrafele menționate în lucrările sursă a plagiatului”.
Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare ”Carol I” a decis, în unanimitate, că, în lucrarea ”Prevenirea conflictelor și managementul crizelor”, semnată de profesorul Ioan Crăciun, au fost identificate abateri și a stabilit ”retragerea și corectarea lucrării publicate prin încălcarea normelor de bună conduită”.
VEZI AICI DECIZIA COMISIEI DE ETICĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu