Profesor universitar din România, arestat în China. Ce spune Ministerul Justiţiei

Profesorul universitar Marius Balo, de la prestigioasa universitate Renmin University din Beijing, a fost arestat în 2014 de autorităţile chineze pentru fraudă contractuală, după ce a primit 80 de euro de la un infractor. Acum, românul a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. 

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, profesorul român a fost obligat de statul chinez să achite şi o amendă în valoare de 13.800 de dolari. Ministerul Justiţiei a reacţionat în acest caz şi a anunţat că va încerca transferarea lui Marius Balo în România. 

"Ministrul Justiției a luat act de situația domnului Marius Balo, românul care ispășește o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză, în urma scrisorii recent trimise de reprezentanți legali ai acestuia. Imediat ce cazul a fost semnalat ministrului justiției, Ana Birchall a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic, în acest caz, informează ministerul.

Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale.

Ministerul Justiției îi asigură pe reprezentanții legali ai cetățeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situația domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluționată, cu respectarea deplină a drepturilor sale", se arată într-un comunicat al MJ, citat de Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel