Profesorii din toată țara intră în GREVĂ miercuri, timp de DOUĂ ore

Grevă de avertisment a profesorilor, în 19 ianuarie/ foto pexels
Grevă de avertisment a profesorilor, în 19 ianuarie/ foto pexels

Urmează o grevă de avertisment în toate școlile din România. 

Alegeri prezidentiale 2024

Miercuri, 19 ianuarie 2022, profesorii nu vor face ore în intervalul 11:00 - 13:00. Se întâmplă în toate școlile din România în care sunt membri de sindicat. 

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, a declarat luni, la Antena 3, că în intervalul de timp 11:00 - 13:00 nu se vor desfăşura activităţi specifice actului educaţional, dar copiii vor fi supravegheaţi.

”Deciziile revin consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ (…). Aceştia vor lua deciziile care se impun astfel încât să fie respectate drepturile tuturor, adică atât dreptul la grevă al celor care au semnat pentru declanşarea unei astfel de forme de protest cât şi dreptul celor care doresc să îşi desfăşoare activitatea mai departe”, a spus Marius Nistor, scrie alba24.ro

”Vom face tot ceea ce depinde de noi ca niciun elev să nu fie afectat, adică siguranţa elevilor să nu fie pusă în pericol”, a mai declarat preşedintele Sindicatului ”Spiru Haret”, conform sursei citate. 

Decizia, după un referendum

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret – organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar – au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi instituțiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. Spiru Haret şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00”, se arată într-un comunicat comun.

Solicitările sindicatelor: 

”1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);

2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;

3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;

4. Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;

5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;

6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel