Profesorii vor deveni funcţionari publici conform unui proiect de lege iniţiat de Şerban Nicolae. Astfel, se interzic meditaţiile, iar profesorii vor lucra opt ore pe zi. În plus, cei care agresează cadrele didactice vor răspunde penal.
Publicitate
Deşi susţinut de sindicate, proiectul de lege este contestat de elevi şi părinţi, care cer preşedintelui Klaus Iohannis să blocheze această iniţiativă.
"Proiectul de lege privind acordarea statutului de autoritate publică profesorilor are la bază obiectivul ca orice ofensă și act de violență împotriva unui profesor să fie interpretate exact asemenea unui act împotriva unui polițist în exercițiul funcțiunii, împotriva unui magistrat", a declarat Gabriel Ispas, decanul Facultăţii de Drept de la Titu Maiorescu, pentru edupedu.ro.
"Va avea dosar penal nu doar pentru lovire, ci pentru ultraj. Riscă o pedeapsă mai mare, depinde de la caz la caz. Dar nu ajută la nimic, pentru că ceea ce nu înțeleg cei care au propus această lege este că, odată cu aceasta pseudoautoritate dată profesorilor, apar și elementele constrângătoare: profesorul va fi transformat într-un real și veritabil funcționar public. Adică, pe cale de consecință, toate faptele cadrului didactic vor intra în zona de legislație penală specifică exercitării funcției publice", a precizat Ispas.
Potrivit proiectului de lege, profesorii nu vor putea desfăşura activităţi decât în domenii care nu au legătură cu activitatea obişnuită, fapt care exclude meditaţiile.
Cu toate astea, specialiştii din educaţie atrag atenţia că un astfel de proiect limitează autonomia profesională.
"Profesorul, în mod normal, are libertatea academică. Dacă l-ai făcut funcționar public, intră în niște canoane ale raportării, ale cuantificării muncii sale", a mai spus Gabriel Ispas pentru edupedu.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu