Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea este de miercuri, 2 februarie, membru al Academiei Române.
Academia Română are de azi, 2 februarie, alți 7 noi membri, iar printre ei se numără neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea.
”Am o veste care mă onorează și mă obligă: astăzi, 2 februarie 2022, am fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. Academia Română este cel mai înalt și reprezentativ for științific și cultural al țării. Le mulțumesc celor care astăzi au votat pentru primirea mea în rândul academicienilor!Îndrept un gând pios de recunoștință către marile nume ale Medicinei românești!”, scrie profesorul Alexandru Vlad Ciurea pe rețelele sociale.
Și Academia Română a dat un comunicat în acest sens care poate fi citi AICI.
Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a trăit o bună parte din ceea ce înseamnă neurochirurgia în România. DC Medical a realizat, mai demult, un interviu cu acesta (care poate fi văzut AICI).
Scurt CV: Alexandru Vlad Ciurea este doctor în științe medicale și cercetător de grad I, are 6 titluri „Doctor Honoris Causa" la universități de prestigiu din țară și din străinătate, este vicepreședinte al Comisiei pentru Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, șef al Neurochirurgiei și director științific al acestei discipline la Spitalul Clinic Sanador, profesor de neurochirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila", fondator al Centrului Național de Excelență în Neurochirurgie și președinte onorific al Societății Române de Neurochirurgie. Are la activ sute de lucrări publicate iar numărul intervențiilor chirurgicale pe creier pe care le-a făcut în vasta sa carieră a sărit demult de 23.000.
Potrivit celebrului neurochirurg, cea mai dificilă operație pe care a efectuat-o a fost cazul unui copilaș de doar 4 luni. Povestea acestui prunc a postat-o chiar noul membru al Academiei Române pe Facebook:
”Sunt întrebat des care a fost cel mai greu caz pe care l-am operat. Sunt multe. Fiecare caz are propria sa dificultate. Dar unele mi-au rămas în memorie și chiar le-am menționat în cartea „Călătorii în centrul gândirii”. Am operat în urmă cu mulți ani un copil de câteva luni. Căzuse. Nu s-a găsit exact hemofilie, s-a găsit o subdiviziune de coagulopatie. A făcut un cheag de sânge, un hematom subdural acut, sub dura mater - care este învelișul creierului - pe toată suprafața creierului. Și trebuia îndepărtat. Dar copilul avea patru luni și făcea crize una după alta.
Un astfel de caz, un copil de patru luni care avea hematom pe toată suprafața creierului, care făcea crize după crize, cu părinți mai în vârstă care și-au dorit enorm acest copil... este o apăsare pentru neurochirurg. Tatăl era așa de disperat încât spunea că dacă i se întâmplă ceva copilului – nu știu dacă în glumă sau în serios – împușcă toată echipa neurochirugicală de la Spitalul Bagdasar-Arseni. Eu mi-am văzut de treabă. I-am spus: domnule, dacă dumneata consideri că asta e rezolvarea, poți să ne împuști înainte, nu după aia... Am rămas buni prieteni, copilașul a crescut și este foarte bine. Dar a fost o operație extrem de dificilă...”, notează Alexandru Vlad Ciurea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu