Profesorul Andrei Marga a făcut o radiografie a situaţiei din PNL.
Andrei Marga a declarat, la DC News, că e nevoie de figuri noi la conducerea Partidului Naţional Liberal, venind şi cu o serie de argumente în favoarea afirmaţiei sale.
"Eu cred că, aşa cum arată lucrurile, vor ţine România într-o criză continuă. Mai e o şansă: să apară un alt candidat, dar un candidat neconsumat deja, pentru că dacă se merge iar pe candidaţi consumaţi nu e niciun rezultat. Ar trebui găsiţi nişte oameni care se pricep.
Să vedem ce s-a întâmplat ideologic la liberali. Să spunem clar: liberalii nu au personalităţi astăzi şi nu au nici idei.
Înainte erau. Când am făcut programul USL, şi pe partea social-democrată şi pe partea liberală eram mai mulţi care ştiam despre ce e vorba atunci când se face un program, chit că e pe educaţie, pe cercetare, pe economie, etc
Să ne uităm bine: şi cu preşedintele actual şi cu ‚Guvernul lui’ lucrurile merg în jos. Pe tot ce s-a pus mâna... s-a pus mâna pe economie, nu se mai pot plăti salarii, pensii, indemnizaţii pentru copii. S-a pus mâna pe justiţie, e împinsă în jos. S-a pus mâna pe educaţie, eu sunt convins că o vor duce în jos. S-a pus mâna pe politica externă – România nu mai există în politica externă. Putem lua mulţi indicatori.
Ar trebui să vină nişte oameni dacă există răspundere pentru soarta liberalismului. Liberalismul nu va pute guverna singur nici în România. Rezonabil ar fi alegeri generale, iar dacă e vorba de liberali, ar fi să apară noi figuri în joc. Nu poţi defila cu cei doi oameni care candidează acum. Nu ai unde, ne facem că nu vedem, ori întâmplător ştiu ce se întâmplă când merg afară băieţii, când merg la discuţii. Se vede ce se întâmplă şi cu alţii care reprezintă România. Nu merge fără o minimă cultură, fără o cultură politică adusă la zi", a declarat profesorul Andrei Marga la DC News, în emisiunea moderată de către Răzvan Dumitrescu.
"Ce am avut, ce am pierdut și ce se mai poate repara? 'România Educată'- soluție sau slogan politic? Cum ne afectează viața războiul din PNL și disensiunile din coaliție? GEOPOLITICA! Ce nu se vede, dar contează enorm?", sunt principalele întrebări la care a răspuns Andrei Marga în emisiune.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News