Profesorul Claudiu Corcodel a câștigat definitiv un proces împotriva Inspectoratului Școlar Județean Buzău

Claudiu Corcodel
Claudiu Corcodel

Profesorul Claudiu Corcodel de la Liceul ”Nicolae Iorga” din Nehoiu a câștigat definitiv, la Curtea de Apel Ploiești, un proces împotriva Inspectoratului Școlar Județean Buzău.

Practic, Curtea de Apel Ploiești a anulat decizia prin care a fost numită directoare în ianuarie 2021 o anumită profesoară. Numirea s-a făcut ilegal cu încălcarea Legii Educației Naționale. La momentul acela, profesorul Claudiu Corcodel a sesizat și inspectoratul, și ministerul, dar degeaba, i-au respins petițiile. De asemenea, solicitase și numirea pe acea funcție întrucât tocmai îi expirase mandatul obținut prin concurs. I s-a respins solicitarea, deși el avea dreptul.

Iată mesajul transmis de profesorul Claudiu Corcodel:

„În urmă cu doi ani, vă spuneam că am fost înlăturat de la conducerea liceului, din cauză că nu corespundeam politic. S-a scris, inclusiv în presa națională la acel moment. Pentru aceste personaje care conduc România (și au dus-o de râpă sistematic) nu a contat că lucrurile mergeau bine la liceu, că indicatorii de la examenele naționale erau foarte buni, că ajunseserăm să concurăm, de la egal la egal, cu Liceul Teoretic Pătârlagele. Nu a contat nici că am ridicat liceul acesta, transformându-l din grup școlar în liceu teoretic, nu a contat că l-am reabilitat și l-am echipat la standardele cele mai înalte.

În locul meu, a fost adusă o femeie de la PNL care nu doar că picase gradele didactice... nici nu îndeplinea condițiile minimale impuse de lege, privind ocuparea unei asemenea funcții. Bineînțeles că, ulterior, PNL și-a impus altă acolită ca directoare, prin ”bunăvoința” fostei prefecte de Buzău.

(...)

Curtea de Apel Ploiești a constatat pe 11 ianuarie 2023, prin hotărâre definitivă, că Inspectoratul Școlar Județean Buzău a numit-o ilegal în funcția de director al liceului. Mai mult, Curtea de Apel a dispus anularea deciziei de numire. Consecințele sunt evidente și voi indica doar câteva: toate actele întocmite de ea sunt nule, salariul de director, primit ilegal de aceasta, va fi recuperat de organele abilitate etc.

Nu vă ascund faptul că, încă din ianuarie 2021, m-am îndreptat cu plângeri penale împotriva celor vinovați de această situație, inclusiv a inspectorului școlar general, iar decizia Curții de Apel a confirmat cele sesizate de mine pe cale penală. Vor mai urma și alte procese și, oricât va dura, voi merge până la capăt cu acești impostori. Trebuie dați de exemplu cei care, ajunși în anumite funcții sau consilii, semnează tot felul de aiureli, comițând ilegalități, crezând că nu poartă nicio răspundere. Toți cei implicați vor fi trași la răspundere civil și/sau penal, după caz, și vor primi nota de plată”, a scris profesorul Claudiu Corcodel pe Facebook.

VEZI ȘI: Profesorul Claudiu Corcodel reclamă o situație bizară în Liceul ”Nicolae Iorga” din Nehoiu. Se cere intervenția Ministerului Educației - https://www.radiodcnews.ro/profesorul-claudiu-corcodel-reclama-o-situatie-bizara-in-liceul-nicolae-iorga-din-nehoiu-se-cere-interventia-ministerul-educatiei_3173.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel