EXCLUSIV  Profesorul Florin Müller, interviu de 1 Decembrie. Paradox istoric sau conjunctură a situației internaționale pentru România

Tudor Curtifan: Primul Război Mondial. Am intrat în război după doi ani de neutralitate, alături de Antanta pentru Transilvania, sacrificând astfel Basarabia. De ce Transilvania și nu Basarabia?

Florin Müller: Transilvania era partea centrală-în mentalitatea publică a Vechiului Regat- a tot ceea ce însemna statalitate românească, chiar dacă nu se afla atunci în componența acestuia. Orice strategie politică și militară care ar fi exclus o ofensivă în Transilvania ar fi fost în contradicție absolută cu opinia publică, cu Monarhia, cu Partidul Național Liberal și cu planurile armatei. Orice efort militar, în 1916, nu se putea face decât pe direcția Transilvaniei, deoarece Transilvania reprezenta esența statalității unitare românești. Fără Transilvania, orice intenție ofensivă a României ar fi fost lipsită de legitimitate în opinia publică.

Tudor Curtifan: Unirea cu Transilvania și Basarabia a venit nu după o victorie, ci mai degrabă după o înfrângere și după o grea ocupație germană. Este acest fapt un paradox istoric sau o conjunctură a situației internaționale?

Florin Müller: Este și un paradox și o conjunctură. România a profitat foarte mult de situația în care se afla ea în calitate de stat aproape învins. În martie 1918 a avut loc unirea Basarabiei cu România, eveniment ce trebuie cuplat cu Tratatul de la București, din mai 1918. Trebuie să ținem cont și de tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă în Rusia. Pentru Germania, unificarea României cu Basarabia, integrarea Basarabiei în restul de statalitate care îi mai rămăsese României, era o operațiune cât se poate de inteligentă, care ar fi folosit și intereselor germane. Era un fel de compensație pentru pierderile pe care România le avusese în timpul campaniei din 1916. Pe de altă parte, prăbușirea Imperiului Rus nu a făcut decât să accelereze unificarea Basarabiei cu restul statalității românești și să fie un fel de preludiu al planurilor de unificare de mai târziu, din toamna anului 1918.

Tudor Curtifan: Poate fi considerată victoria României împotriva Ungariei lui Bela Kun, o legitimare a Unirii cu Transilvania în tratatele de pace de la Versailles, din partea Occidentului?

Florin Müller: Nu neapărat. Unirea din 1 Decembrie 1918 nu trebuie pusă în legătură directă cu evenimentele revoluționare din Ungaria. Unirea a fost accelerată de prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și de situația revoluționară din Ungaria, dar nu determinată în chip explicit. Campania din primăvara anului 1919 vine ca un fel de completare a efortului militar din 1916-1918 și ca vizualizare/poziționare a României ca forță de ordine și de echilibru în Europa Centrală. Nu putea rămâne un regim comunist, cum era cel al lui Bela Kun în Europa Centrală, fără ca puterile Antantei sau cele dependente de Franța și Anglia să rămână indiferente. O Ungarie bolșevică ar fi fost un pericol permanent și pentru România și pentru Cehoslovacia, și o posibilă punte de legătură cu Uniunea Sovietică.

Tudor Curtifan: Care a fost meritul elitelor în realizarea Marii Uniri?

Florin Müller: Meritul elitelor din Transilvania a fost foarte mare. Să nu uităm că ele erau educate în spiritul semiliberal din Austro-Ungaria. Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Octavian Goga, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop erau oameni care cunoșteau foarte bine viața politică a Ungariei dualiste. Unii dintre ei precum Vaida Voevod sau Iuliu Maniu au fost parlamentari la Budapesta. Erau oameni care cunoșteau foarte bine limba maghiară, erau la curent cu tot ceea ce se întâmpla în Ungaria, reprezentau grupul conducător al Partidului Național Român din Transilvania. În Transilvania exista și o burghezie românească mult mai dezvoltată și mult mai bine situată material, cu o conștiință civică și națională mai ridicată decât în Basarabia. În Basarabia procesul de rusificare fusese mult mai profund decât procesul de maghiarizare din Transilvania. Trebuie să ținem cont și de diferența de sistem politic dintre Austro-Ungaria, Ungaria dualistă mai exact, de la 1867 înainte și Imperiul Rus. Imperiul Rus era puterea cea mai anacronică, cea mai reacționară din Europa acelui timp, cea mai profund antiliberală.

Tudor Curtifan: A fost revizionismul statelor vecine principalul pericol în perioada interbelică, după constituirea României Mari?

Florin Müller: A fost un pericol, dar acesta nu a devenit cu adevărat semnificativ decât în momentul în care o mare putere continentală din Occident, și anume Germania, a putut să își spună cuvântul în Europa Centrală și de Sud-Est. Până atunci revizionismul maghiar a rămas mai mult o acțiune propagandistică și de întreținere a spiritului public și a ideologiei regimului horthyst.

Tudor Curtifan: Cum au decurs procesele de integritate din 1918-1940, a noilor provincii?

Florin Müller: Aceste procese au fost dificile. Ele nu se termină la 1 decembrie 1918, sau 27 martie 1918, sau 28 noiembrie în cazul Bucovinei. Trebuie să recunoaștem că integrarea Basarabiei în România Mare a fost un proces complex, care nu era complet încheiat la 27 iunie 1940. În Basarabia exista un sentiment de frustrare pentru faptul că administrația centrală de la București nu face eforturi mai mari pentru modernizarea rețelei de infrastructură din provincie. Nu s-au făcut mai multe nici pentru îmbunătățirea calității vieții în această provincie. Să nu uităm de faptul că foarte mulți funcționari-care erau pedepsiți disciplinar-erau mutați în Basarabia, aproape ca într-un regim semicolonial. Sunt anumite lucruri care au constituit un deficit pentru integrarea Basarabiei. În problema Transilvaniei lucrurile erau mai clare. Nivelul de civilizație era unul ridicat, dar și acolo, au existat anumite tensiuni sau situații de relativă ostilitate, mai ales la începutul anilor '20, față de politica partidelor de la București, a PNL-ului în principal, de a-și extinde organizațiile în provincie și de a transfera sistemul centralizat românesc (construit pe model francez) și în Transilvania. Oricum, Transilvania a fost mult mai bine integrată României decât Basarabia și chiar decât Bucovina.

Tudor Curtifan: Ce rol au avut partidele politice de atunci în momentul 1 Decembrie 1918?

Florin Müller: Momentul cel mai clar este cel reprezentat de activitatea Partidului Național Român, în frunte cu Iuliu Maniu, desfășurarea negocierilor la Arad cu lideri ai noului regim social-democrat din Ungaria. Au fost negocieri care au stabilit secesiunea între proiectul liberal maghiar și proiectul unificator românesc. Marea Adunare de la Alba Iulia a fost o adunare plebiscitară. Practic s-a votat în chip direct pentru unirea Transilvaniei cu România. Să nu uităm, în același timp, că liderii Partidului Național Român din Transilvania au fost primiți la Cotroceni de către Regele Ferdinand și de către Ion I. C. Brătianu. Au fost promulgate decrete care consfințeau decizile Adunării Naționale de la Alba Iulia. Regimul de la București, guvernul liberal Brătianu, regele Ferdinand au cauționat legislativ decizia de la Alba Iulia.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News