Statul rus este, în particular, cel mai mare inamic al al naţiunii ruse, a afirmat duminică la Târgul de Carte Gaudeamus, profesorul Ioan Stanomir.
"Statul rus, în particular, este, în primul rând pentru naţiunea rusă, cel mai mare inamic al ei. Fiindcă îi dă iluzia grandorii, răpindu-i, în primul rând, libertatea. Lucrul acesta cred că l-au înţeles ruşii cel mai bine şi nu este nevoie de noi să le explicăm acest fapt, fiindcă în momentul în care li se permite să exprime, o parte dintre ei o exprimă foarte elocvent", a declarat Stanomir la lansarea cărţii sale 'Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie şi totalitarism', apărută în colecţia 'Istorie' a Editurii Humanitas.
El a precizat că nu doreşte ca volumul să fie înţeles 'ca un pamflet împotriva statului rus, în general, sau a naţiunii ruse, în particular'. 'Această carte e fundamental întemeiată pe o admiraţie profundă faţă de cultura rusă şi, de asemenea, vine pe fundalul unor preocupări mai vechi ale mele legate de istoria comunismului', a spus autorul. Profesorul Ioan Stanomir s-a declarat 'un spirit antitotalitar', în sensul în care îi repugnă 'visceral atât comunismul cât şi variatele forme de fascism'.
[citeste si]
În opinia sa, 'ceea ce a fost îngrozitor în această tragedie sovietică (n.r. Revoluţia din 1917) este că oamenii au fost privaţi fatalmente de dreptul lor de a fi fericiţi, în modul în care vedeau această fericire'.
Cartea nu se doreşte o istorie a Rusiei, autorul trecând însă în revistă ideile şi contextele care au făcut posibilă lovitura de stat din 7 noiembrie 1917 şi care au condus la instaurarea totalitarismului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News