Ștefan Adrian Strungaru, biolog marin şi profesor universitar în Iași, este unul dintre cei doi scafandri decedaţi la Constanţa, în timpul lucrărilor de mărire a plajelor.
În vârstă de 32 de ani, acesta a lucrat ca asistent de cercetare științifică în ecotoxicologie (ecotoxicolog) în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Biologie, Laboratorul de Lucrări practice de Hidrobiologie. Mai mult decât atât, era unul dintre cei mai buni ecotoxicologi din România.
Adrian Ştefan Strungaru a fost unul dintre cei mai buni ecotoxicologi din România.
„Vreau să vă spun că este tulburător ceea ce s-a întâmplat cu colegul nostru. Era unul dintre cei mai buni ecotoxicologi din România. Nu era implicat într-un proiect al UAIC Iaşi sau al staţiunii noastre, ci pur şi simplu a fost contractat ca specialist şi scafandru de o firmă privată care se ocupa de acest proces de extinderea plajelor în zona Marii Negre”, a declarat Emanuel Baltag, coordonatorul Staţiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” Agigea a UAIC din Iaşi, conform dobrogea.tv.
Tânărul a fost elev al Liceului „Negruzzi” din Iaşi, iar în 2011 a absolvit Facultatea de Biologie ca şef de promoţie, examenul pentru diploma de licenţă fiind obţinut cu 10. El avea trei brevete internaționale de scafandru.
„Este o veste care m-a tulburat complet. Era un om tânăr, de viitor și foarte promițător. Încercăm să vedem și noi acum exact despre ce e vorba și ce s-a întâmplat. Vă mărturisesc sincer că nu pot să-mi revin. Este un mare, mare păcat ceea ce s-a întâmplat. Încercăm și noi acum să vedem circumstanțele acestui nefericit eveniment”, a declarat decanul Facultății de Biologie din cadrul UAIC Iași, prof. univ. dr. habil. Marius Ştefan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu