A fost unul dintre cei mai importanţi mitropoliţi ai Moldovei, care în anul 1639 s-a aflat între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului.
"Moldova va fi ruptă şi împărţită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârşave şi ticăloase. La vremea din urmă o hiară roşie cu multe capete va înghiţi întreaga Europă creştină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele". Varlaam avertizează şi ce se va întâmpla cu specia umană. "Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei ca dobitoacele fără nici o neruşinare, lepădând Sfânta Taină creştină a nunţii. Vor defăima obiceiurile creştineşti dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creştinesc. Mare urgie va fi atunci". "La vremea cea din urmă, pământurile nu-şi vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moşiile fără de ruşine, uitând că strămoşii lor le-au păstrat cu sabia". Mitropolitul Varlaam îi are în atenţie şi pe cei care prin legi dure, vor lua şi pielea de pe om prin impozitele pe care oamenii sunt obligaţi să le plătească. "La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei va domni sărăcia, jalea, moartea, spaima, frica şi omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui. Vor pune domnii pământului biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri şi pe aerul lăsat de Dumnezeu", scrie Adevarul.ro.
În final, Varlaam anunţă când va veni apocalipsa. "Aşa arată Apocalipsa Sfintei Cărţi a Scripturii, că la vremea din urmă, când veţi vedea urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, războaiele pe alocurea, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeieşti şi oameni căutând liniştea de la un capăt al altuia al pământului, când graiurile se vor amesteca ca altă dată în Babilon, şi sfârşitul va fi aproape".
Aceste citate au fost adunate împreună cu alte profeţii şi incluse în volumele "Profetii si marturii pentru vremea de acum".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News