Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ar fi cerut Ministerului Finanțelor, să îi dea sediile Grivco, Intact și ale televiziunilor Antena 1 și Antena 3, imobile care i-au aparținut omului de afaceri Dan Voiculescu.
Gabriel Oprea ar fi invocat lipsa de spațiu cu care se confruntă MAI. La scurt timp după solicitare, conform unui document obținut de Profit.ro, la nivelul Guvernului a fost redactat un proiect de hotărâre în acest sens.
Imobilele au intrat în proprietatea statului, mai exact a Ministerului Finanțelor, în contul prejudiciului estimat la 60 milioane de euro din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare.
Gabriel Oprea ar fi solicitat Finanțelor ca toate aceste imobile, fără excepție, să fie trecute din proprietatea privată a statului în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne. Surse oficiale, citate de Profit, au declarat recent că șeful ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a optat pentru recuperarea prejudiciului din dosarul Voiculescu prin vânzarea imobilelor respective, nu prin darea în folosința altor instituții publice. Decizia aparține însă Ministerului Finanțelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu