CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 54,2 milioane de lei în primul trimestru din 2022, transmite instituția bancară. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor până la 50,4 miliarde de lei - plus 19% față de primul trimestru de anul trecut, peste creșterea medie a activelor din sistemul bancar (11,9%),
”În ciuda provocărilor apărute în contextul pandemiei și al conflictului din Ucraina, CEC Bank a continuat să susțină economia și planurile clienților, dovadă fiind finanțările în creștere. Am acordat 8 400 de credite în primele 3 luni ale anului, în valoare de aproape 2,4 miliarde lei și am continuat să ne extindem baza de clienți. În același timp, rămânem o bancă solidă și profitabilă, în care românii pot avea încredere”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte CEC Bank.
Performanța financiară a băncii în primul trimestru a fost susținută de creșterea veniturilor nete din dobânzi cu 15% față de perioada similară a anului trecut, până la 319,1 milioane de lei, în timp ce veniturile nete din comisioane au crescut cu 11%, însumând 77,8 milioane de lei. Precizăm că în perioada menționată, banca a înregistrat cheltuieli cu contribuția la fondurile de garantare și rezoluție în valoare de 51,9 milioane de lei, de 2 ori mai mari decât în perioada similară a anului trecut.
CEC Bank a continuat să susțină economia, finanțând companiile și segmentul persoanelor fizice, cu: 8 400 de credite noi în primul trimestru din 2022, cu o valoare cumulată de 2,4 miliarde de lei 0,9 miliarde de lei – credite de investiții pentru companii, peste 7 600 de români, persoane fizice, au beneficiat de finanțări pentru a-și transforma proiectele și dorințele în realitate.
Valoarea creditelor noi pentru persoane fizice acordate în trimestrul I depășește 625 milioane de lei, creditele pentru locuințe având o pondere de circa 67%. Numărul de utilizatori de internet și mobile banking a crescut cu 61% față de primul trimestru din 2021, iar valoarea tranzacțiilor cu 178%.
Creditele în sold, la valoare brută acordate clienților se ridică la 27,8 miliarde de lei, în creștere cu 17,9% față de primul trimestru din 2021. Depozitele atrase de la clienți au crescut cu 15,8% față de perioada similară a anului trecut, în contextul în care la sfârșitul lunii februarie 2022, odată cu debutul crizei din Ucraina, a crescut preferința publicului pentru numerar, în special în valută.
În primul trimestru din 2022, CEC Bank a plătit dividende statului român în valoare de 634,3 milioane de lei aferente profitului din 2019 și 2020, reprezentând circa 85% din profitul net atribuibil
acționarilor.
În linie cu preocupările la nivel european pentru reducerea emisiilor, energii regenerabile, și reducerea dependenței energetice, CEC Bank a lansat în primul trimestru al lui 2022 creditele ipotecare verzi, cu costuri mai mici decât cele standard și finanțări BEI pentru IMM-uri, pentru investiții în panouri fotovoltaice și alte proiecte verzi.
Iar la începutul lunii martie 2022, CEC Bank a primit primul rating internațional de emitent de la Fitch: BB.
Portofoliul de credite se menține sănătos, iar rata creditelor neperformante a înregistrat un nivel de 5,59%, în ușoară creștere față de nivelul de 5,29% înregistrat la sfârșitul anului 2021. Banca a menținut o abordare prudentă și a înregistrat cheltuieli nete cu provizioane/ajustări aferente creditelor acordate clientelei nebancare (inclusiv cheltuiala cu ajustările pentru creanțe depreciate) în cursul primului trimestru din anul 2022 în valoare de 106 milioane de lei, în trend cu evoluția înregistrată în 2021.
Rata fondurilor proprii totale se situa la un nivel de circa 22,60%, la sfârșitul primului trimestru din 2022, peste nivelul cerinței globale de capital (OCR) aplicabilă băncii. Rata de rentabilitate a capitalurilor (ROE) a fost de 5,97%, în condițiile majorării fondurilor proprii la sfârșitul anului.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu