Profitul companiilor, externalizat. Klaus Iohannis: Nu este moral. Dar, dacă ne uităm la comportamentul statului...

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre companiile care îşi externalizează profitul şi a menţionat că vina aparţine politicilor statului, care nu crează un cadru stabil şi predictibil. 

"Nu este moral - şi, cu siguranţă, pentru mulţi este chiar foarte enervant - dacă o mare companie încearcă să externalizeze profiturile. Dar, pe de altă parte, dacă ne uităm la comportamentul statului, vorbind generic, în ultimii ani, ce să creadă conducerea unei companii? Dacă de azi pe mâine se schimbă regula, dacă de azi pe mâine apare o măsură de tipul ordonanţei 114, dacă de azi pe mâine se schimbă fundamental modul de impozitare sau felul în care care se percepe cotizaţia unui angajat pentru contribuţia socială. Este posibil ca liderii acelei companii să considere că, din păcate, România nu mai este un teren sigur şi atunci apar astfel de tendinţe şi iată că ne întoarcem la povestea pe care încerc să o spun de când am ajuns preşedinte. Dacă vrem ca România să fie o ţară prosperă, sigură, care consideră echitatea socială o valoare de bază, atunci şi politica statului să fie o politică înţeleaptă pentru toţi din România, să fie o politică care creează un cadru stabil, sigur, predictibil şi atunci toate celelalte lucruri pot fi uşor-uşor implementate. Această ţopăială economico-financiară de care am avut, din păcate, parte, în ultimii ani, duce şi la astfel de excese", a spus preşedintele, prezent la evenimentul "Future Skills & Future of Work", organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate, la Romexpo.

Contribuţia către ONG-uri, lăsată liberă



Pe de altă parte, preşedintele a remarcat că există şi companii care sprijină organizaţiile nonguvernamentale, mişcarea sportivă sau artistică din România şi a subliniat că o astfel de contribuţie nu trebuie să vină în urma unor măsuri coercitive.

"O societate unde echitatea socială nu este o valoare asumată are o problemă, pentru că se produce automat o polarizare atât de mare, încât apar categorii care pe urmă foarte, foarte greu mai pot fi aduse împreună. Cred în echitatea socială, cred în răspunderea companiilor faţă de societatea în care fac profit şi sunt mult companii în România care au înţeles acest lucru. Nu foarte multe. Sunt multe. Şi vedem cum ele au început să sprijine ONG-uri. Unii sprijină mişcarea sportivă, alţii diferitele forme de artă şi aşa mai departe. Ceea ce însă nu pot să accept este ca această contribuţie către societate să apară din măsuri coercitive. Statul trebuie să aibă înţelepciunea să creeze un mecanism şi măsuri care vin în sprijinul companiilor care îşi înţeleg răspunderea socială şi atunci, deja, venim într-o zonă care în ultimii trei ani a fost profund neglijată. Măsuri economice sănătoase, sustenabile, care creează un cadru de predictibilitate şi atunci, cu siguranţă, putem să mergem mai departe pe impozitare, pe taxare şi toate celelalte măsuri care pot fi puse în practică", a spus Iohannis.

Precizările au fost făcute după ce un tânăr prezent la eveniment a pledat pentru "o atitudine mai socială", astfel încât corporaţiile din România "să îşi asume o anumită responsabilitate socială", iar autorităţile publice să încurajeze formarea sindicatelor în sistemul corporatist. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel