Profitul Petrom a urcat cu 14% în primul semestru, la 1,7 mld. lei, iar vânzările au avansat cu 23%

petrom city
petrom city

Profitul net al grupului Petrom a urcat în primul semestru cu 14%, la 1,744 miliarde lei (417 milioane euro), iar vânzările au avansat cu 23%, la 10,271 miliarde lei (2,457 miliarde euro), transmite Mediafax.

Grupul a înregistrat în primele şase luni ale anului trecut un profit net de 1,526 miliarde lei şi vânzări de 8,343 miliarde lei.

"Al doilea trimestru indică o bună performanţă operaţională. În contextul unui preţ favorabil al ţiţeiului, am beneficiat de creşterea nivelului de producţie şi de revenirea cererii de carburanţi şi gaze naturale, atât în sectorul industrial, cât şi comercial, în special în România. Pentru prima oară de la privatizare, am reuşit să creştem uşor, pentru al patrulea trimestru consecutiv, debitele zilnice medii de producţie ale grupului. În activitatea de explorare am înregistrat recent progrese semnificative, cu o descoperire potenţial semnificativă de gaze (Totea), şi cu decizia de a intra într-o nouă fază a explorării în zona de apă adâncă a Mării Negre, în parteneriat cu ExxonMobil", a declarat în raportul semestrial al companiei, directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel