Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 1-29 iulie 2024.
Potrivit prognozei ANM, în următoarele patru săptămâni sunt anunțate temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului.
De asemenea, în intervalul 1-29 iulie 2024, cantitatea precipitațiilor se menține apropiat de cel normal perioadei din an.
Săptămâna 1 iulie - 8 iulie
Cu excepția regiunilor vestice unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, mai ales în sudul și sud-estul țării.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval în regiunile estice și sud-estice, iar în rest va fi excedentar, mai ales în vestul și nord-vestul teritoriului.
Săptămâna 8 iulie - 15 iulie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.
Cantitățile de precipitații vor apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 15 iulie - 22 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 22 iulie - 29 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, dar cu posibilitatea unui ușor deficit local, mai ales în zonele montane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu