Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis prognoza specială pentru Capitală, intervalul 15.12.2024 ORA 10:00 - 17.12.2024 ORA 21:00.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 15.12.2024 Ora 10:00 - 16.12.2024 Ora 10:00
Valorile termice diurne se vor situa peste cele normale la această dată, iar cele nocturne în jurul acestora. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, când la rafală se vor atinge viteze, în general, de 35...40 km/h. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de -2...-1 grad, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul a -4 grade.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 16.12.2024 Ora 10:00 - 17.12.2024 Ora 08:00
Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza și seara. Vântul va avea intensificări cu rafale de 45...55 km/h. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de 2...4 grade.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 17.12.2024 Ora 08:00 - 17.12.2024 Ora 21:00
Vremea se va încălzi, astfel temperatura maximă va fi de 13...14 grade. Cerul va fi variabil. Vântul va prezenta intensificări cu viteze la rafală în jurul a 50 km/h. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
Zone din 26 judeţe se vor afla, duminică, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, sud-vestul şi sudul Transilvaniei.
Astfel, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 21:00, în cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, precum şi în sud-vestul şi sudul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 - 60 km/h.
Temporar vântul va avea intensificări şi în restul Olteniei, în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, dar pe suprafeţe mai mici şi cu rafale de 40 - 50 km/h.
De asemenea, din 15 decembrie, ora 10:00, până în 16 decembrie, ora 10:00, la munte vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, de 75 - 95 km/h şi vor fi perioade cu viscol.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabile în zonele montane din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara şi Cluj,
Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, la altitudini de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90 - 110 km/h, iar în zona de munte a judeţului Cluj vor fi rafale de vânt cu viteze de 70 - 85 km/h, care vor viscoli şi troieni zăpada deja depusă şi vor determina o vizibilitate de sub 100 de metri.
De asemenea, în zeci de localităţi din judeţele Caraş-Severin şi Timiş va fi în vigoare până la aceeaşi oră o atenţionare Cod galben de ceaţă densă şi vizibilitate redusă local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Fenomenele vor determina în aceste zone, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau a chiciurei.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu