Prognoză meteo. Vremea până la finalul lunii. Când încep ploile

Prognoza meteo. Vremea frumoasă va mai dura doar câteva zile.

Prognoză meteo. Regimul termic va fi în creştere pe durata acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, însă, începând din 22 septembrie, temperaturile vor scădea uşor, iar şansele de apariţie a precipitaţiilor vor fi destul de mari în toate regiunile, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul 17 - 30 septembrie, dată luni publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Prognoză meteo. În Banat, până în data de 22 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Temperatura aerului va fi în creştere şi va avea valori maxime, în medie regională, cuprinse între 26 şi 29 de grade şi minime între 11 şi 13 grade. Din 23 septembrie valorile termice vor fi în scădere, iar, în medie, maximele se vor încadra între 21 şi 24 de grade şi minimele între 9 şi 12 grade. Temporar, din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

Prognoză meteo. În Crişana, până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, va predomina o vreme frumoasă şi caldă, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 25 şi 29 de grade şi ale minimelor între 10 şi 13 grade. Din 23 septembrie, temperatura va fi în scădere treptată, iar în medie valorile maxime se vor încadra între 20 şi 23 de grade, în timp ce minimele vor fi între 8 şi 11 grade. Începând din data de 22 septembrie, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

Prognoză meteo. În Transilvania, vremea va fi în încălzire până în data de 22 septembrie, când media temperaturilor maxime va fi de 27 de grade, iar a minimelor de 10 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar media regională a temperaturilor maxime va avea variaţii între 19 şi 22 de grade. Minimele se vor situa între 6 şi 8 grade, uşor mai ridicate în prima dimineaţă. Probabilitatea pentru ploi temporare va fi mai ridicată între 22 şi 30 septembrie.

Prognoză meteo. În Maramureş, vremea se va menţine predominant frumoasă şi caldă până în jurul datei de 21 septembrie, când media regională a temperaturilor maxime va atinge 29 de grade, iar a minimelor va fi de 12 grade. În perioada 22 - 26 septembrie, temperatura aerului va fi în scădere, apoi nu va mai avea variaţii semnificative; în medie, maximele vor fi cuprinse între 19 şi 23 de grade, mai ridicate în prima zi, iar minimele între 7 şi 11 grade, uşor mai ridicate tot în ziua de 22 septembrie. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere începând cu data de 22 septembrie.

Prognoză meteo. În Moldova, până pe 22 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Temperatura aerului, în creştere treptată, va avea valori maxime în medie regională între 23 şi 27 de grade, respectiv minime între 11 şi 13 grade. Vremea se va răci apoi, astfel că media temperaturilor maxime se va situa între 19 şi 23 de grade, iar minimele între 8 şi 10 grade, uşor mai ridicate în primele două dimineţi. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere din data de 23 septembrie.

Prognoză meteo. În Dobrogea, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi predominant frumoasă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 22 şi 26 de grade şi a minimelor între 13 şi 15 grade. În cea de-a doua săptămână, vremea se va răcori treptat, iar media regională a temperaturilor maxime va fi de 20 - 24 de grade, iar a minimelor de 11 - 14 grade. Trecător, în intervalul 23 - 30 septembrie, vor fi ploi aproape în fiecare zi.

Prognoză meteo. În Muntenia, până sâmbătă, 22 septembrie, vremea va fi frumoasă şi caldă. Valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar, în medie regională, maximele se vor încadra între 25 şi 29 de grade. Pe de altă parte, valorile termice minime se vor încadra între 11 şi 13 grade. După data de 22 septembrie, vremea se va răci, astfel că în cea de-a doua săptămână de prognoză media temperaturilor maxime va oscila între 21 şi 25 de grade, iar minimele între 9 şi 12 grade. Ploile vor fi mai prezente în intervalul 23 - 30 septembrie.

Prognoză meteo. În Oltenia, până pe data de 22 septembrie, vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Valorile diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, iar cele nocturne vor scădea până la mijlocul primei săptămâni, apoi vor creşte, însă variaţiile vor fi uşoare şi treptate. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 29 de grade, în timp ce minimele nu vor depăşi 13 grade. Ulterior, vremea se va răci, în medie temperaturile maxime urmând să se încadreze între 21 şi 23 de grade, uşor mai mari în primele două zile, până la 24 - 25 de grade. Temperaturile minime vor fi de 10 - 11 grade, în primele două dimineţi din intervalul de prognoză, apoi vor oscila în jurul valorii de 9 grade. Probabilitatea pentru ploi trecătoare va fi ridicata în perioada 23 - 30 septembrie.

Prognoză meteo. La munte, până pe 22 septembrie, vremea va fi predominant frumoasă şi în încălzire, iar temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 15 şi 18 grade, respectiv minime între 5 şi 9 grade. În perioada 23 - 25 septembrie, temperatura va fi în scădere, apoi nu va avea variaţii semnificative. În medie, valorile maxime se vor încadra între 11 şi 13 grade, iar minimele vor fi de 4 - 6 grade, în primele două dimineţi, şi în jurul a 3 grade, după acel interval. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va ridicată în prima zi de prognoză, precum şi în intervalul 22 - 30 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel