PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în weekend

Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Ulterior, vremea va fi general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, informează ANM.

Alegeri prezidentiale 2024

PROGNOZA METEO pentru vineri

ÎN ŢARĂ: În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona montană, vremea va fi în general instabilă. Înnorările se vor accentua și mai ales în a doua parte a zilei și la începutul nopții, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zonele de munte și local în Transilvania, Crișana, Banat și nordul Olteniei. Vor fi condiții de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, mai ales în orele serii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Română, iar cele minime între 9 și 16 grade.

LA MUNTE: Cerul va fi variabil cu înnorări după amiaza şi în primele ore ale nopţii când, vor fi averse, în general slabe, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai frecvente în Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali. Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele din ziua precedentă.

LA BUCUREŞTI: Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în orele serii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 14 grade.

LA MARE: Vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi de 21 ... 22 de grade, iar cele minime de 15 ...16 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 şi 20 de grade.

PROGNOZA METEOROLOGICĂ pentru sâmbătă

LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cu precădere în zona Munţilor Apuseni, cantităţile de apă depăşi 20...25 l/mp. Vor fi condiții de grindină. Valorile termice vor creşte uşor.

LA MARE: Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiaza şi seara, când, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi de 17 ...18 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 şi 20 de grade.

LA BUCUREŞTI: Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară și în cursul nopţii, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.

PROGNOZA METEO pentru duminică

LA MUNTE: Vremea va fi în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în cursul zilei, iar noaptea se vor semnala cu precădere în Carpaţii Merdionali şi Orientali. Izolat, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. Valorile termice diurne vor marca o scădere, faţă de cele din intervalul precedent.

LA MARE: Vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi de 17 ... 18 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 19 şi 21 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel