Prognoza meteo: cum va fi vremea zilele următoare. Elena Mateescu anunță un COD portocaliu

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Zilele următoare sunt vizate de mai multe avertizări meteo.

VEZI ȘI: Prognoza meteo Bucureşti. Vremea în Capitală în intervalul 15 - 17 decembrie

Elena Mateescu, director al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a transmis cum va fi vremea în următoarele zile.

„Într-adevăr și astăzi, și zilele de luni și marți vor fi caracterizate de intensificări susținute și puternice ale vântului. Dacă astăzi un Cod galben a vizat și vizează în continuare până la ora 21:00 cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, sud-vestul și sudul Transilvaniei, dar și zona montană, vorbim de rafale cu viteze între 50-70 de km/h, iar la altitudini mai mari de 1500 de metri 75-95 de km, vor fi perioade cu viscol, ei bine, de mâine, luni, și până marți seara la ora 21 vorbim, de asemenea, de un Cod galben extins în bună parte din țară, dar și de un Cod portocaliu.

Codul portocaliu vizează în mod deosebit Carpații Orientali și Meridionali, acolo unde la altitudini mai mari de 1600 de metri vitezele vântului la rafală vor depăși 90-120 de km/h, viscolind puternic zăpada deja depusă și, sigur că da, determinând și scăderea vizibilității, iar în zonele aflate sub incidența Codului galben vorbim în continuare de viteze cuprinse între 60-90 de km/h, semn că elementul meteorologic de interes pentru aceste trei zile va fi vântul ale cărei rafale, așa cum spuneam, vor fi unele destul de puternice, mai ales în zona montana înaltă.

Din punct de vedere termic ne apropiem de normalul datei din calendar, adică maxime la scara întregii țări între 0 și până la cel mult 8-9 grade Celsius. Minime negative preponderent în special în regiunile centrale și nordice, acolo unde mai ales în depresiuni minimele vor putea coborî până sub -5 grade Celsius, în timp ce în zona litoralului să contăm pe minime de 4-5 grade Celsius”, a transmis Mateescu în direct la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel