Iată ce anunță prognoza meteo pe o lună.
De Crăciun și de Revelion se anunță vreme mai caldă decât specificul perioadei. Temperaturile mai ridicate vor fi resimțite și-n prima săptămână a anului 2024, însă va ploua semnificativ. În a doua săptămână, din 8 ianuarie, meteorologii anunță o răcire accentuată ca apoi vremea să se stabilizeze în ceea ce ar fi normal pentru perioada respectivă.
Cum va fi vremea în luna următoare conform Administrației Naționale de Meteorologie:
25 decembrie - 1 ianuarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țări, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și Meridionali.
1 - 8 ianuarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
8 - 15 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
15 - 22 ianuarie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu