Prognoza meteo pe regiuni. Vremea până pe 7 martie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni. 

BANAT

În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor termice fiind de 17...18 grade, iar cea a minimelor de 5...7 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, dar se vor menţine peste cele normale specifice perioadei şi, astfel, maximele vor fi cuprinse, în medie, între 8 şi 12 grade, iar media minimelor va fi de 1...3 grade. Doar pe 27 februarie valorile se vor apropia de cele normale ale perioadei, media maximelor fiind de 6...7 grade, iar a minimelor nocturne de 0...1 grad. În zilele de 22 şi 28 februarie şansele de ploaie vor fi reduse. În restul intervalului temporar va ploua, cu precădere în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.

CRIŞANA

La începutul intervalului valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale specifice perioadei, media maximelor fiind de 15...16 grade, iar a minimelor de 5...6 grade. Apoi, va fi o scădere a valorilor termice, mai accentuată spre sfârşitul primei săptămâni, când maximele se vor situa în general în jurul valorii de 5 grade, iar minimele vor fi de -1...0 grade. În restul intervalului valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic normale, cu medii regionale ale maximelor între 7 şi 12 grade şi ale minimelor între -1 şi 3 grade. În zilele de 22 şi 28 februarie probabilitatea de ploaie va fi redusă. În restul intervalului temporar va ploua, dar mai ales în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.

TRANSILVANIA

În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor fiind de 14...16 grade, iar cea a minimelor de 3...5 grade. Apoi, valorile termice vor fi în scădere, dar se vor menţine în general peste cele normale specifice perioadei. Astfel, în medie, maximele vor fi cuprinse între 6 şi 11 grade, iar minimele între -3 şi 1 grad. În zilele de 22, 28 şi 29 februarie probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. În restul intervalului, temporar vor fi precipitaţii, dar cu deosebire în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.

MARAMUREŞ

În zilele de 22 şi 23 februarie valorile termice vor caracteriza o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Media valorilor diurne va fi de 13...14 grade, iar a celor nocturne de 4...5 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, dar valorile termice din restul intervalului se vor menţine uşor peste cele normale specifice perioadei. Media regională a maximelor va fi de 6...10 grade, iar cea a minimelor de -2...1 grad. Vor fi posibile precipitaţii în fiecare zi, dar mai ales în jurul datelor de 23, 26 februarie şi 1 martie.

MOLDOVA

În primele două zile ale intervalului vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, media regională a maximelor fiind de 16...17 grade, iar cea a minimelor de 4...6 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, dar valorile termice din restul intervalului se vor menţine uşor peste cele normale specifice perioadei. Astfel, după data de 25 februarie, media valorilor diurne va fi de 6...10 grade, iar a celor nocturne de -1...2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 24 şi 27 februarie, dar şi după data de 1 martie.

DOBROGEA

Vremea va fi deosebit de caldă în primele trei zile ale intervalului, când media regională a maximelor va fi de 14...17 grade, iar cea a minimelor de 7...9 grade. În 24 februarie temperatura aerului va fi în scădere, însă pană la sfârşitul intervalului variaţiile nu vor fi semnificative, valorile menţinându-se mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Media valorilor diurne va fi de 9...11 grade, iar a celor nocturne de 3...5 grade. remea va fi deosebit de caldă în primele trei zile ale intervalului, când media regională a Ploile îşi vor face apariţia după data de 23 februarie, însă probabilitatea va fi mai mare în jurul datelor de 24 şi 27 februarie, dar şi după data de 1 martie.

MUNTENIA

În primele două zile ale intervalului, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, media regională a maximelor fiind de 18...20 de grade, iar a minimelor de 5...7 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, dar valorile termice din restul intervalului se vor menţine peste cele normale specifice perioadei. Astfel, după data de 25 februarie, media valorilor diurne va fi de 10...12 grade, iar a celor nocturne de 1...4 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 24 și 27 februarie, dar și după data de 1 martie.

OLTENIA

Vremea va fi deosebit de caldă la începutul intervalului, când media maximelor va fi de 19...20 de grade, iar a minimelor de 5...7 grade. În 24 februarie temperatura aerului va fi în scădere, însă, deși până la sfârşitul intervalului vor fi uşoare variaţii, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. După data de 25 februarie, media regională a maximelor diurne va fi de 8...11 grade, iar cea a minimelor nocturne de 0...3 grade. Ploile își vor face apariția după data de 23 februarie, însă probabilitatea va fi mai mare în jurul datei de 27 februarie, dar şi după 1 martie.

LA MUNTE

În primele două zile ale intervalului valorile termice, în speciale cele diurne, vor fi mult mai ridicate decât în mod normal în această perioadă. Astfel, media maximelor va fi de 8...9 grade, iar a minimelor de 0...2 grade. Pe 24 februarie vremea se va răci, iar după această dată variaţiile termice nu vor fi semnificative, valorile menţinându-se apropiate de cele normale specifice perioadei. Astfel, după data de 25 februarie, media valorilor diurne va fi de 0...3 grade, iar a celor nocturne de -6...-3 grade. Temporar vor fi precipitații mixte, mai ales în jurul datelor de 24 și 27 februarie, dar și după data de 1 martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel