Prognoza meteo pe trei luni. Ploi abundente în aproape toată ţara

Meteorologii nu au vești bune pentru această primăvară. Potrivit  prognozei meteo sunt aşteptate precipitaţii mai ridicate decât în mod normal, chiar ploi torenţiale în aproape toată ţara.

MARTIE. Pentru această lună sunt aşteptate temperaturi uşor peste normalul perioadei în partea de sud şi de sud-est a ţării, în timp ce în restul regiunilor temperaturile se vor situa sub media de 3,5 grade Celsius. Astfel, în partea de nord, vest şi centrul a ţării, vor fi medii ale temperaturilor între 0 şi 2 grade.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, prognoza indică un excedent ale acestora în aproape toate regiunile ţării, ceea ce reprezintă cantităţi de peste 60 litri/mp în jumătatea de vest a ţării şi între 40 şi 60 de litri/mp în jumătatea estică a teritoriului.

APRILIE. Din punctul de vedere al oscilaţiilor temperaturilor, prognoza meteo pentru aprilie este similară cu cea pentru luna martie, în sensul că acestea se vor încadra sub mediile anuale. Doar în partea de sud-est sunt aşteptate temperaturi peste media de 9 grade Celsius.

În partea de nord şi de centru a ţării, precipitaţiile vor avea un caracter excendentar, unde sunt aşteptate cantităţi şi de peste 60 litri/mp, în timp ce în restul teritoriului aceste valori ar fi apropiate de cele normale pentru întreaga luna aprilie, respectiv de 40-60 litri/mp.

MAI. Pentru luna mai sunt aşteptate temperaturi mai scăzute decât în mod normal, cel puţin în regiunile nordice şi centrale. Mai aproape de norma de 14,9 grade vor fi resimţite temperaturile din regiunile sud-estul, sudul şi vestul ţării.

În ceea ce priveşte regimul de precipitaţii pentru luna mai, sunt semnale că acestea vor urma să fie apropiate de mediile climatologice pe partea de sud-est şi de sud a teritoriului ţării, unde sunt aşteptate totalul de circa 60 litri/mp, în timp ce în restul ţării sunt aşteptate precipitaţii şi de peste 80 de litri/mp.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel