PROGNOZA METEO pentru începutul săptămânii

LUNI. Vremea va fi încă rece dimineaţa şi noaptea, în schimb valorile termice diurne vor creşte faţă de zilele precedente în estul şi în sudul ţării şi se vor situa în general peste normele climatologice specifice acestei perioade. Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 10 in Transilvania şi 18 grade in Subcarpatii Olteniei, ai Munteniei si ai Moldovei. Cerul va fi variabil la senin, dar pe arii restrânse dimineaţa şi local noaptea, în zonele joase, cu precădere din vestul, centrul şi sudul ţării, se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă, izolat, posibil, persistentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI va fi frumoasă în prima zi a săptămânii. Va fi rece dimineaţa şi noaptea, în schimb valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în zilele precedente, apropiindu-se de normalul termic al perioadei. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

MARTI. În cea mai mare parte a ţării, vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale pentru prima decadă a lunii noiembrie, cu precădere la deal şi la munte. Cerul va fi mai mult senin, dar dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, local în cele din vestul teritoriului şi pe arii restrânse în rest, va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, posibil persistentă în special în Câmpia de Vest. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9...10 grade in Transilvania şi 19...20 de grade, în zona de deal din Oltenia şi Muntenia.

[citeste si]

VREMEA ÎN BUCUREŞTI va fi răcoroasă dimineaţa, dar valorile termice diurne vor caracteriza o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult senin, dar mai ales spre sfârşitul intervalului va creşte probabilitatea de apariţie a norilor joşi sau a ceţii. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade.

MIERCURI. Valorile termice diurne se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului, in special la deal şi la munte. Cerul va fi mai mult senin, dar în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, posibil persistentă în vestul ţării. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11...12 grade in Transilvania si pe litoral si 19....20 de grade in zona de deal a Olteniei, a Munteniei si a Moldovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel