Prognoză specială pentru intervalul 30.06.2020 ora 12:00 - 01.07.2020 ora 18:00, zona municipiului București.
Vremea se va menţine călduroasă, caniculară în orele prânzului, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în după-amiaza zilei de astăzi (30 iunie), când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 35 de grade, iar cea minimă va fi de 18-20 de grade. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza zilnic prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu