PROGRAM ANTENA 1 de PAȘTI. Ce veți putea urmări, azi și mâine

PROGRAM ANTENA 1 de PAȘTI. Antena 1 va avea un program special. Iată ce vor putea urmări, astăzi și mâine, telespectatorii postului tv.

PROGRAM ANTENA 1 de PAȘTI. În prima zi de Paști, de la ora 20:00, la Antena 1, Asia Express dã startul etapei finale. Sorin Bontea şi Rãzvan Fodor, Adda şi Cãtãlin, Speak şi Ştefania sunt cele trei echipe care pornesc pe ultimii kilometri din Drumul Comorilor. Duminicã, luni, marţi şi miercuri, telespectatorii vor avea parte de adrenalinã la cote maxime, situaţii extreme şi multã, multã tensiune în etapa finalã Asia Express – Drumul Comorilor.

PROGRAM ANTENA 1 de PAȘTI. A doua zi de Paşte, de la ora 08:00, cea mai energică echipă de matinali, Neatza cu Rãzvan şi Dani îşi invitã telespectatorii sã se bucure de imagini de colecţie ale emisiunii: „Va fi o ediţie best of, cu lucruri faine pe care le-am fãcut în "epoca" în care puteam primi invitaţi în platou!", a declarat Dani Oţil.

PROGRAM ANTENA 1 de PAȘTI. Tot luni, de la ora 17:00, la Antena 1, într-o ediție specială de Paște a emisiunii Acces Direct, cunoscuții actori de comedie Vasile Muraru şi Valentina Fatu vor încerca, pentru două ore, să facă românii să uite de perioada grea pe care întreaga omenire o traverseazã în aceste momente.

PROGRAM ANTENA 1 de PAȘTI. Marcel Pavel, Valentin Sanfira sau Andrei Ştefãnescu împreună cu colegii săi de la Alb Negru sunt doar câţiva dintre invitații de Paște ai Mirelei Vaida la Acces Direct. Marea supriză vine însă din partea prezentatoarei Mirela Vaida care le-a pregătit celor de acasă un moment de excepție. Ea va cânta muzică de petrecere acompaniată de „Viorile gemene".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel