Program bănci Paşte 2022. Iată programul marilor bănci de sărbători.
Unităţile teritoriale retail, centrele de afaceri corporate şi administraţia centrală nu vor avea program cu publicul în perioada 22 - 25 aprilie 2022, a transmis BCR. BCR va fi disponibilă permanent, online, telefonic și prin echipamentele multifuncționale instalate în rețeaua sa extinsă teritorială.
Sărbătorile de Paște și 1 Mai sunt zile libere în unitățile Raiffeisen Bank, cu excepția unor agenții Raiffeisen Bank aflate în hypermarket-uri (inclusiv Selgros Timișoara) și în mall-uri. Găsiți AICI programul agențiilor Raiffeisen Bank aflate în centrele comerciale pentru perioada 22-25 aprilie 2022 și ziua de 1 Mai. Departamentul Servicii Clienți (Call Center) va asigura permanentă pentru urgențe Carduri, Smart Mobile, Raiffeisen Online și clienți de top.
Banca Transilvania anunță că pe 24 aprilie băncile funcționează în regim normal. Duminică, de Paște, însă, acestea vor fi închise. Pe data de 25 aprilie clienții pot merge în unitățile din centrele comerciale între orele 12:00 și 18:00.
Poți face următoarele operațiuni: schimb valutar pe casă de schimb valutar, extrase de cont, emitere card, reemitere card, resetare pin, refuz la plata, modificare limite de tranzacții cu cardul, blocare card, activare/modificare BT24 și NEO, SMS AlertScoring și preluări documentații pentru credite, preluare instrumente de debit în vederea decontării.
BRD va avea deschise unitățile din mall-uri, cu programul locației respective. Echipa MyBRD Contact (telefonic și digital) va avea program de lucru cu publicul vineri, 22 aprilie, orele 09:00-19:00, precum și sâmbătă, orele 09:00-17:00, potrivit băncii franceze, scrie Wall Streat.
”ING va avea toate unitățile bancare închise în zilele de Vinerea Mare și luni, 25 aprilie 2022 (a doua zi de Paște).
Rețeaua ING Office va fi închisă vineri și luni, iar punctele de lucru din mall-uri se vor adapta programului fiecărui mall în care se află”, a răspuns ING solicitării Wall-Street.
OTP va avea toate unitățile închise în zilele de 22 și 25 aprilie, atât cele teritoriale, cât și Contact Center-ul OTP Bank România. Pentru orice informaţie legată de cardurile bancare, Call Center-ul OTP va asigura asistenţă permanentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu