Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a vorbit despre un „program curajos“ pentru fermierii mici și mijlocii.
În cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a vorbit despre un program al instituției prin care fermierii mici și mijlocii pot achiziționa tractoare și alte utilaje agricole.
„Mai aveți un program curajos ...“ , a punctat Bogdan Chirieac în interviul cu Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
„Avem în gând să facem un program - nu i-am dat o denumire deocamdată - dar cel mai probabil după rectificarea bugetară îl vom pune în aplicare, un program prin care am dori să ne adresăm fermierilor mici, prin care să le finanțăm achiziția unui tractor pentru lucrarea terenului pe care îl au. Cel mai probabil se va duce pe o schemă de minimis, undeva până în 200.000 de euro finanțare. Cel mai probabil ne vom adresa fermierilor mici și mijlocii, nu celor cu sute de hectare în arendă, astfel încât să le oferim posibilitatea să lucreze mai eficient terenurile pe care le au“, a spus Laurențiu Neaculaescu.
„Deci îi scoateți din sărăcie, ceea ce e bine pentru noi toți! Ce ar însemna acest program?“, a insistat Bogdan Chirieac.
„Noi punem la dispoziție o sumă de bani, iar fermierul poate achiziționa un tractor, plus utilajele de care are nevoie. Le dăm tractorul și utilajele necesare de lucru pentru terenul pe care îl au. O să reușim, pentru că ce mi-am propus de când am revenit la AFM, am reușit. O să fie o procedură extrem de simplă, totul va fi într-o aplicație dezvoltată de noi, vor fi niște documente minimale, certificate fiscale, o dovadă a terenului pe care lucrează, iar noi finanțăm“, a spus Laurențiu Neculaescu.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Programul Apă Canal, de la AFM. Se dau între 12 și 30 de milioane de lei pentru UAT-uri - Video
„România mai produce tractoare?“, a întrebat Bogdan Chirieac. „Cred că mai există un producător, undeva pe la Reghin“, a replicat președintele AFM.
„Dar nu puneți nicio condiție, decât să fie un tractor european?“, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Decât să fie un tractor european. Discutăm de tractoare care se adresează micilor fermieri“, a spus Laurențiu Neculaescu.
„Se schimbă un pic viața în sat cu un tractor din ăsta. Banca nu îi dă credit“, a spus Bogdan Chirieac.
„Venim noi în sprijinul micilor fermieri. Acest program se va porni după rectificarea bugetară. Este o idee care mi-a venit pe parcursul anului, nu avem programul prins în buget. Dacă rectificarea se va face în septembrie, vom prinde bani pentru acest proiect și până la finalul anului îl vom putea pune în aplicare. Trebuie să discutăm și cu cei de la Ministerul Agriculturii, să luăm informații privitoare la numărul de fermieri din această categorie, ca să putem să dimensionăm și noi bugetul.“, a mai spus președintele AFM.
„Și 1.000 de tractoare dacă vor fi, se simt! Micii fermieri români pot primi tractoare și utilaje agricole pe gratis de la Administrația Fondului pentru Mediu. Bine ar fi și aici să vă dea niște bani din fonduri europene. Dăm miliarde înapoi la Bruxelles“, a mai spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu