Program de guvernare. Susţinerea adoptării proiectului Legii tineretului într-o formă care să conducă la dezvoltarea de strategii

Guvernul Orban şi-a propus să adopte Legea tineretului într-o formă care să conducă la dezvoltarea de strategii pentru tineret la nivelul consiliilor locale şi judeţene, după cum reiese din programul de guvernare al PNL.

În programul de guvernare depus, joi, de premierul desemnat, Ludovic Orban, la Parlament, la capitalul politici pentru tineret se află o serie de măsuri cum ar fi: "implementarea Strategiei naţionale în domeniul politicii de tineret 2015 - 2020 în anul 2020 şi demararea imediată a demersurilor pentru elaborarea strategiei următoare - pentru perioada 2021 - 2026; acordarea unei atenţii deosebite celor mai vulnerabili tineri; sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi a tinerilor cu dizabilităţi; susţinerea adoptării proiectului Legii tineretului într-o formă care să conducă la dezvoltarea de strategii pentru tineret la nivelul consiliilor locale şi judeţene şi crearea condiţiilor pentru înfiinţarea de centre de tineret care să sprijine tinerii prin dezvoltarea de abilităţi transversale, integrare socială, facilitarea accesului la oportunităţi educaţionale şi de voluntariat, consiliere a carierei şi alte servicii, în funcţie de nevoile comunităţilor deservite", scrie Agerpres.

"În perioada 2003 - 2018, numărul de tineri din România a scăzut cu aproape o treime, de la 7,5 milioane la 5 milioane. Scăderea natalităţii şi migraţia masivă ne arată o încredere scăzută a tinerilor într-un viitor decent în România şi în direcţia de evoluţie a ţării. Această încredere trebuie redată tinerilor şi, în acest sens, seriozitatea cu care statul român tratează nevoile generaţiei noastre trebuie să fie maximală. Fiecare zi pierdută în acest sens nu face decât să adâncească această criză a societăţii noastre şi fiecare zi care va fi câştigată va îmbunătăţi perspectiva de evoluţie a României pe termen lung", mai precizează programul de guvernare.

Guvernul Orban a trecut în acest document şi măsuri prioritare pentru Sport, printre care se numără: creşterea bugetului alocat Ministerului Tineretului şi Sportului pentru anul olimpic 2020, finalizarea lucrărilor la stadioanele "Ghencea" şi "Arcul de Triumf", în vederea organizării Campionatului European de Fotbal din anul 2020, atragerea organizării de către România a cât mai multor competiţii şi evenimente de anvergură, de nivel european şi mondial, finanţarea cu prioritate a sportivilor cu potenţial de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, promovarea sportului de masă şi dezvoltarea de infrastructură sportivă accesibilă pentru toţi cetăţenii ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel