Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice se prelungeşte.
Sesiunea de depunere a dosarelor se prelungeşte până la data de 31 ianuarie 2020, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), scrie Agerpres.
"Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanţare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicată pe site-ul AFM", precizează sursa citată.
Suma alocată sesiunii de finanţare pentru acest an este de 230 milioane lei, iar finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA) pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.
Potrivit AFM, în cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul instituţiei. Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News