Platforma pe care se pot face programările pentru vaccinarea anti coronavirus a fost blocată aproximativ o oră.
UPDATE: În acest moment platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ este disponibilă și poate fi accesată la nivel național, în vederea programării pentru vaccinare.
”Procedura de transferare și sincronizare a datelor și serviciilor din aplicația utilizată pentru etapa 1 în aplicația dezvoltată pentru etapa 2 s-a încheiat.
Precizăm faptul că noua versiune a platformei a fost optimizată pentru a facilita înscrierea persoanelor vulnerabile – adulți peste 65 de ani și bolnavi de afecțiuni cronice. Aplicația are o interfață îmbunătățită, care să vină în sprijinul populației vulnerabile, a medicilor de familie, a angajatorilor și tuturor celor care doresc să se vaccineze”, a anunțat STS printr-un comunicat de presă.
- Știrea inițială -
STS a făcut precizări cu privire la funcționarea platformei naționale pentru programare la vaccinare împotriva COVID-19.
”Având în vedere că trecerea de la prima etapa s-a realizat începând cu orele 15:00, în acest moment se realizează transferul tuturor serviciilor de pe platforma disponibilă pentru etapa 1 pe varianta actualizată pentru etapa 2.
Facem precizarea că platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ nu s-a blocat din cauza numărului de accesări multiple, fiind în procedură de actualizare.
Specialiștii STS desfășoară activitățile tehnice necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță a platformei de programare la vaccinare”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu