Programările la direcţiile Regim Permise şi Paşapoarte se vor face online

permis auto
permis auto

Secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunţat, marţi, că programările la nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule şi Direcţiei Paşapoarte se vor face online, pentru a se evita aglomeraţia din spaţiile de aşteptare.

"Modalitate pe care o vom aplica începând de miercuri, respectiv activitatea de relaţionare cu publicul, la anumite servicii publice comunitare - şi mă refer aici la nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule - măsura fiind aceea ca examinările, preschimbările sau eliberările de documente să se facă urmare a programărilor online.

O astfel de măsură vrem să o aplicăm şi s-au dispus măsuri în consecinţă şi la nivelul Direcţiei Paşapoartelor. De asemenea, recomandăm autorităţilor publice locale, care desfăşoară activităţi de eliberare a cărţilor de identitate, să organizeze serviciul astfel încât să evităm o aglomerare de persoane în spaţiile de la ghişee", a declarat Bogdan Despescu, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.


Potrivit acestuia, decizia a fost luată pentru a evita aglomerarea în spaţiile de aşteptare



"Măsura pe care am dispus-o la cele două direcţii se referă la programările online care pot fi făcute prin internet, de asemenea pot fi făcute şi telefonic. Intenţia noastră este de a nu avea aglomeraţii în sălile de aşteptare, în sălile de la ghişee, nu de a evita contactul total, dar vrem ca în spaţiile de aşteptare să nu existe o aglomeraţie de persoane şi distanţa dintre cei care sunt în aşteptare la ghişee să fie una suficientă, conform recomandărilor medicilor", a explicat secretarul de stat citat de Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel