Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, a vorbit la Interviurile DC News despre deblocarea programului Casa Verde.
Publicitate
Laurențiu Neculaescu, președintele Administrația Fondului pentru Mediu, a precizat că a fost deblocat fondul pentru Casa Verde, iar în perioada următoare va fi publicată lista primilor 9.500 de beneficiari de panouri fotovoltaice.
Totodată, șeful AFM a explicat și numărul limitat al celor care vor primi finanțarea pentru Casa Verde, în contextul în care, la acest moment, sunt validate câteva zeci de mii de persoane fizice.
”Suntem în perioada în care construim bugetul, am reușit să dăm o formă, din perspectiva noastră, a AFM, mâine avem întâlnire cu dl ministru Boloș, la Finanțe, pentru a discuta bugetul Administrației Fondului pentru Mediu.
Sunt convins că vom găsi tot sprijinul și toată înțelegerea din partea Ministerului de Finanțe pentru a avea un buget cât mai repede. Pentru că, cu cât avem bugetul aprobat mai repede, cu atât persoanele fizice care s-au înscris în programul Casa Verde vor beneficia mai repede de finanțare.
Astăzi suntem în situația în care noi am deblocat programul, au reînceput oamenii să se înscrie”, a declarat Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, în cadrul Interviurilor DC News.
FOTO: Facebook @Laurențiu Neculaescu
Analistul Bogdan Chirieac a amintit de momentul când ”Justiția a blocat, în mod absurd, programul, în luna septembrie”, iar AFM a avut ”iscusința necesară” să se înțeleagă cu cel care a depus plângerea și apoi a notificat instanța ”că nu mai este cazul să judece nimic”.
”Am reușit să ajungem la o înțelegere amiabilă, sprijiniți de Ministerul Mediului cu acest demers, să ne înțelegem cu operatorul economic care s-a considerat neîndreptățit, după care am notificat instanța de înțelegerea părților și atunci instanța a luat act de înțelegerea părților și a închis procesul. După care s-a deblocat programul.
Acum suntem în situația în care programul este deblocat, oamenii pot intra în platformă, își pot selecta instalatorii. Avem deja validate câteva zeci de mii de persoane fizice, dar neavând bugetul AFM aprobat, funcționăm conform legii bugetului de stat, la 1/12 pentru luna ianuarie, 1/12 din bugetul anterior.
Asta înseamnă că până la sfârșitul acestei luni, mai exact astăzi, chiar în acest moment a început Comitetul de Avizare în cadrul AFM, unde vom aproba primii 9.500 de beneficiari de panouri fotovoltaice”, a mai spus șeful AFM, adăugând că în următoarele ore ”va fi publicată, pe site-ul AFM, lista celor 9.500 de persoane fizice”.
Explicația cu privire la acest număr de persoane fizice care urmează să beneficieze de fonduri din partea AFM este dat de faptul că ”atât ne-a ne-a permis anvelopa bugetară pentru luna ianuarie. Cel mai probabil în primele zile din luna februarie vom aproba din nou o listă cu cât ne permite legea bugetului de stat”, a mai precizat Laurențiu Neculaescu.
Mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu