Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a fost invitat la DC News, DC News TV și DC Business unde a vorbit despre Programul Casa Verde Fotovoltaice.
Laurențiu Neculaescu a explicat că, pentru sesiunea din 2024, există alocate 2 miliarde de lei, cea mai mare sumă alocată vreodată de AFM pentru un program. Bugetul va acoperi finanțarea pentru 66.000 de case, inclusiv pentru acumulatori, fără probleme financiare anticipate până în 2025.
„Deocamdată nu avem probleme. Banii, cei 2 miliarde de lei pe care îi avem alocați pentru sesiunea aferentă anului 2024, îi avem în buget, îi avem la dispoziție. Sperăm ca pe viitor să nu fie, din 2025 încolo, dar pentru 2024 nu sunt probleme.
E cel mai mare buget pe care l-am alocat vreodată pentru acest program și cred că pentru orice program care a fost derulat de AFM. Nu cred că a avut vreunul un buget atât de mare. Înseamnă 66.000 de case pentru că anul acesta, spre deosebire de anul trecut, vom finanța și acumulatori.”, a spus Laurențiu Neculaescu.
„Asta e o noutate. De aceea sunt mai puține cu o treime, că erau 20.000 de case, 2 de miliarde, ieșeau 100.000.”, a spus Bogdan Chirieac.
Laurențiu Neculaescu a explicat că noua lege a prosumatorului, care obligă cetățenii să aibă capacități de stocare pentru a deveni prosumatori, a fost modificată pentru a nu afecta programul Casa Verde din 2023. Astfel, participanții din 2023 nu vor fi obligați să respecte această cerință, asigurându-se că pot obține certificatele de prosumatori fără probleme.
„După cum știți, a apărut acea lege a prosumatorului care obligă cetățeanul, dacă dorește să fie prosumator, să aibă capacități de stocare. Acea lege chiar am reușit să o întoarcem. Ajunsese la promulgare la președinție și am reușit să o întoarcem pentru că ne impacta programul din 2023 unde noi, Administrația Fondului pentru Mediu, am cerut la decontare certificatele de prosumatori și îi punea pe oameni în imposibilitatea de a obține certificate de prosumatori, noi nefinanțând în 2023 acumulatorii.
Legea va avea excepție pentru Programul Casa Verde 2023, deci oamenii să stea liniștiți că nu se va aplica pentru cei care au participat în sesiunea din 2023 la Casa Verde Fotovoltaice.", a spus Laurențiu Neculaescu.
Potrivit lui Laurențiu Neculaescu, în 2024, programul nu va suferi modificări substanțiale datorită feedback-ului pozitiv primit de la cetățeni și instalatori. Principala modificare va fi creșterea valorii finanțării de la 20.000 de lei la 30.000 de lei, iar beneficiarii vor contribui cu 3.000 de lei. Finanțarea va acoperi minim 3 kW de panouri fotovoltaice și acumulatorii aferenți.
„În 2024 nu modificăm nimic substanțial în cadrul programului pentru că lucrurile au mers bine, am avut un feedback foarte bun din partea cetățenilor și din partea instalatorilor. Nu am mai avut probleme, sesizări, reclamații și nu vom modifica foarte mult, dar vom ajusta foarte mult aplicația pentru că am mai învățat și noi din experiența anului 2023.
Cea mai importantă modificare este valoarea finanțării. În loc de 20.000 de lei va fi de 30.000 de lei, iar persoana fizică va trebui să vină cu o contribuție de 3000 de lei. În acești 30.000 de lei, noi finanțăm minim 3kW panouri fotovoltaice și 10.000 de lei acumulatorii aferenți celor 3kW.
Noi am elaborat ghidul de finanțare, l-am transmis deja către Ministerul Mediului. Cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare, el va fi publicat de către Ministrul Mediului în transparență publică și așteptăm pe toți cei interesați să facă comentarii sau observații dacă este cazul.", a spus Laurențiu Neculaescu la DC News, DC News TV și DC Business.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu