EXCLUSIV  Programul Casa Verde Fotovoltaice. Laurențiu Neculaescu (AFM): În ce stadiu se află și ce trebuie să știe cei care au fost respinși / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @wirestock
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @wirestock

Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a fost invitatul jurnalistului Bogdan Chirieac la interviurile DC News unde a vorbit despre Programul Casa Verde Fotovoltaice. 

Laurențiu Neculaescu a anunțat că s-a finalizat procesul de selecție a instalatorilor pentru persoanele fizice din programul de anul trecut, cu 73.211 dosare declarate eligibile din 86.000. În prezent, se instalează panourile solare, estimându-se finalizarea până în august-septembrie. După aceea, va începe sesiunea pentru 2024. Potrivit acestuia, cei respinși de instalatori vor putea depune contestații la AFM, săptămâna viitoare, pentru o verificare suplimentară.

„S-a finalizat procesul de selecție a instalatorilor, a persoanelor fizice. Am publicat lista cu toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile de către instalatori. Sunt 73.211 dosare care au fost declarate eligibile de către instalatori din 86.000. Acestea sunt din programul de anul trecut.

Acum se află în prim proces de instalare a panourilor. Noi estimăm că undeva prin august-septembrie se vor finaliza mare parte din instalarea de panouri aferente programului de anul trecut și imediat vom demara sesiunea aferentă anului 2024.

Foarte important, cred că săptămâna viitoare toți cei care au fost respinși de către instalatori vor putea să facă contestație la Administrația Fondului pentru Mediu pentru a putea noi verifica.”, a spus Laurențiu Neculaescu. 

Potrivit acestuia, nu toate cele 13.000-14.000 de familii au fost respinse de către instalatori, ci: „O parte din ele nu s-au mai înscris la instalatori. Au rămas înscriși în aplicație, dar nu și-au mai ales instalatorul, dintr-un motiv sau altul. Chiar dacă noi am dat și comunicat, am pus și anunțuri cu ultimele 24 de ore în care trebuie să-și aleagă un instalator.", a spus Laurențiu Neculaescu. 

3. Foto: DC N... (laurentiu-neculaescu-afm-interviu_85892300.jpg)

Contestația se face prin aplicația informatică

Potrivit acestuia, cei care nu au reușit să-și aleagă un instalator în aplicație, nu mai pot face acest lucru deoarece aplicația s-a închis. Cei care au fost respinși de instalatori, vor putea face contestație prin aplicația informatică, care va fi deschisă probabil săptămâna viitoare, după publicarea listei cu persoanele respinse și motivele exacte de respingere.

„Aplicația s-a închis. E un sistem informatic, în 90 de zile el s-a închis automat. Cine și-a ales și și-a selectat instalatorul, în acea perioadă, a participat și participă în cadrul programului, cine nu, din păcate, nu mai putem deschide aplicația pentru cei care probabil din diferite motive, sau au uitat pur și simplu, nu și-au selectat un instalator. 

Din ce am văzut eu, sunt undeva la vreo 7500 de dosare care au fost respinse de instalatori din totalul celor 86.000.

Contestația se face tot prin aplicația informatică. Ea va fi deschisă, probabil, săptămâna viitoare imediat după ce vom publica lista cu cei respinși. Acum centralizăm motivele de respingere venite de la instalatori pentru a putea publica lista exactă și cu motivul exact de respingere, astfel încât persoana fizică să știe ce anume să conteste, pentru că sunt instalatori care ne-au trimis motive de respingere foarte scurte din care nu înțelegem de ce anume a fost respinsă persoana respectivă.

Acum suntem în perioada în care le-am solicitat noi clarificări instalatorilor, să ne detalieze exact care a fost motivul clar pentru care au respins, astfel încât să dăm posibilitatea persoanei fizice să facă contestație pentru motivul respectiv. Toate contestațiile vor fi analizate de către AFM.", a spus Laurențiu Neculaescu la interviurile DC News. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel