Studenți din străinătate vor fi pregătiți în România de către profesorii de la UMF București, în cadrul unui propgram de schimburi internaționale SCOPE-SCORE.
Președintele Societății Studenților mediciniști a explicat importanța propiectului.
"În zilele noastre, medicina pe care o practicăm evoluează continuu, atât în România, cât și în toate părțile lumii. Ne propunem să contribuim la formarea unei noi generații de medici, într-un context propice, multicultural și deschis. Consider experiența internațională ca fiind un factor necesar în procesul nostru educational și este foarte important pentru un viitor medic să aibă contact cu modul în care se practică medicina în alte țări. Prin intermediul schimburilor internaționale avem ocazia să cunoaștem medici și studenți din toată lumea, să ne extindem rețeaua de colaboratori, dar și de prieteni și să explorăm bune practici pe care le putem aplica în viitor în România. De asemenea, este o onoare să găzduim anual foarte mulți studenți internaționali care, de cele mai multe ori, se îndrăgostesc de România și devin adevărați ambasadori ai țării noastre", a declarat preşedintele SSMB, Teodor Cristian Blidaru.
Programe de mobilități internaționale pentru studenții mediciniști
Vara aceasta, un număr de 70 de studenți străini, din țări precum Canada, Mexic, Portugalia, Spania, Italia, Olanda, Germania sau Finlanda se vor bucura de îndrumarea cadrelor medicale din spitalele universitare din București. Acest program se desfășoară și în alte 8 centre universitare din România (Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș).
Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) facilitează pentru studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București o serie de programe de mobilități internaționale ce vizează activități de dezvoltare personală și profesională. Departamentele de schimburi internaționale: SCOPE (Standing Committee on Professional Exchange) și SCORE (Standing Committee on Research Exchange), din componența SSMB, prin intermediul IFMSA ( International Federation of Medical Students' Associations), le oferă studenților mediciniști din cele 119 țări membre posibilitatea experimentării activității medicale și de cercetare din toate colțurile lumii, încurajând conceptul de "medicină fără frontiere".
Program științific și cultural
În acest context, voluntarii SSMB asigură organizarea programului științific al studenților străini, ce constă în: practică medicală într-un spital sau activitate de cercetare într-un laborator, timp de o lună, precum și workshop-uri și training-uri cu diverse teme de natură medicală ( tehnici chirurgicale, cursuri de prim ajutor, tehnici de imagistică). Mai mult decât atât, voluntarii organizează activități ce urmăresc promovarea principalelor atracții turistice în București, precum și promovarea obiectivelor remarcabile din România, prin intermediul a două excursii în Sibiu și Brașov.
Studenții străini care își desfășoară activitatea în București, în cadrul spitalelor universitare afiliate Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila", pot fi considerați ambasadori ai calității medicale din România, promovând în tarile din care provin, atât modul de desfășurare al al activității științifice, cât și atracțiile turistice românești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News