Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului Fabrici de reciclare va fi prelungită.
Administrația Fondului pentru Mediu anunță prelungirea primei runde de atragere de fonduri în cadrul Programului Fabrici de reciclare finanțat din PNRR, astfel înscrierile se realizează până la 22 noiembrie 2024, ora 23:59.
Cererile de finanțare în cadrul acestui program se depun prin intermediul aplicației informatice disponibile la link-ul https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home.
Prin intermediul acestei măsuri vor fi sprijinite activităţi specifice pentru construirea de instalații de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru a reduce impactul deșeurilor asupra mediului și a populației, pentru a reduce consumul de resurse în vederea promovării dezvoltării economice durabile în toate regiunile și pentru a atinge obiectivele de reciclare din pachetul privind economia circulară și în conformitate cu Planul național de gestionare a deșeurilor/planurile județene de gestionare a deșeurilor și cu Planul de gestionare a deșeurilor din Municipiul București.
Informații privind desfășurarea programului se publică pe site-ul AFM la secțiunea Programe de finanțare – PNRR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News