Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, a făcut precizări importante despre programul „Noua Casă”.
„De la începutul acestui program, 300.000 de români au beneficiat de el. Trei din patru credite ipotecare au fost luate prin Prima Casă, actualul program Noua Casă, şi statul român a garantat cu 29 miliarde, instituţiile financiar-bancare au finanţat cu 50 miliarde, iar cei care nu au putut să-şi plătească au fost 0,28%, recuperat din garanţiile imobiliare sau din fondul de risc la dispoziţia Ministerului de Finanţe”, a explicat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCBusiness.
„Guvernul a fost nevoit şi de situaţia pandemică să modifice din temelii acest program, pentru că, aţi văzut, am avut şcoala de acasă, muncă de acasă, practic, toate activităţile s-au mutat acasă. Atunci, am venit şi am susţinut acest lucru... Și un studiu pe care l-am făcut, în sensul că, în 2019, înainte de pandemie, dezvoltatorii imobiliari au predat către cetăţeni cea mai mică suprafaţă utilă din ultimii 30 de ani, adică 49 mp. În ce sens? În sensul că își dezvoltau proiectele în funcţie de programul Prima Casă. (...) Prin fostul Prima Casă putea fi accesat un credit de maximum 57.000 euro. (...) Atunci, Guvernul a venit cu remodelarea totală a programului”, a subliniat acesta.
De precizat că Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă.
FNGCIMM a publicat recent și un ghid al programului ce cuprinde atât detalii referitoare la valoarea și dobânda creditelor, la garanții și asigurări, cât și la pașii de urmat după ce a fost găsită o locuința sau care sunt motivele pentru care dosarul poate să devină invalid.
să nu dețină în proprietate o locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită;
să dețină în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp și care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă (în acest caz fiind nevoie de o declarație pe propria răspundere).
De acest program poate beneficia orice cetățean român singur sau în cuplu însă în condițiile în care ambii îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului.
Atunci când unul dintre parteneri a beneficiat în trecut de un astfel de program, atunci numai cel care nu a beneficiat de un astfel de credit va putea aplica celălalt având numai calitatea de garant sau coplătitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu