Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat vineri că s-a semnat pentru continuarea programului guvernamental Noua Casă.
"Astăzi (n.red. vineri, 11 februarie) am semnat continuarea programului Prima Casă (n.red. Noua Casă)", a declarat Adrian Câciu.
Potrivit ministrului Finanțelor, "alocarea se va menține în prima faza la nivelul de anul trecut".
Amintim că, în 2020, programul guvernamental Prima Casă devenit Noua Casă.
"Noua Casă 2022 se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului pe care îl poți accesa este de:
- 66.500 Euro - pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 Euro, avansul solicitat fiind de 5%
- 119.000 Euro - pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 Euro, în acest caz avansul solicitat este de 15%.
Dobânda este variabilă, calculată în funcție de Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) la care se adaugă o marjă fixă de maxim 2%.", se arată în ghidul Noua Casă 2022.
Potrivit ghidului, "dacă doriți să aplicați pentru un credit Noua Casă, trebuie să vă încadrați în una dintre cele două situații:
- fie nu dețineți în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul/soția nicio locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită;
- fie dețineți în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp, dar care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă.
În acest sens va trebui să dați o declarație pe propria răspundere.
Accesând Programul, veți avea calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul şi va trebui să dispuneți de avansul minim obligatoriu pentru locuința pe care o doriți şi de o sumă ce va fi blocată într-un depozit colateral, constituit ca garanție pentru acordarea creditului, blocat până la rambursarea integrală a creditului şi nepurtător de dobândă. Suma va reprezenta echivalentul a 3 rate de dobândă."
"Programul nu are limită de vârstă şi poate fi accesat fie singur, fie împreună cu partenerul de viață, dacă îndepliniți amândoi criteriile de eligibilitate ale Programului.
Dacă unul dintre soți este sau a fost beneficiar al Programului, cu consultanță din partea băncii, există posibilitatea de a accesa creditul Noua Casă doar soțul care îndeplineşte condiția legată de accesarea unei singure locuințe în cadrul Programului şi care va avea calitatea de împrumutat, celălalt având doar calitatea de garant/ coplatitor.
Garantul, persoana fizică, soț/soție al/a beneficiarului, este parte semnatară a contractului de garantare, are calitatea de co/proprietar al locuinței achiziționate în cadrul Programului, îşi asumă toate obligațiile şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi beneficiarul.
Beneficiarii Programului vor trebui să îndeplinească în plus şi condițiile de eligibilitate cerute de banca cu care au decis să lucreze.", se mai explică, printre altele, în ghid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu