Administrația Fondului pentru Mediu în anul 2024 va lansa în premieră o sesiune pentru Programul „Rabla pentru Tractoare și Utilaje Agricole”, un proiect esențial în cadrul eforturilor de modernizare și ecologizare a agriculturii românești.
În cadrul emisiunii ,,Interviurile DC News”, președintele AFM, Laurențiu Neculaescu a subliniat necesitatea acestui program având în vedere impactul semnificativ al sectorului agricol asupra mediului și importanța sa strategică pentru economia națională.
Din această viziune a derivat și necesitatea unui ghid de finanțare care să sprijine fermierii în accesarea echipamentelor agricole moderne, eficiente și prietenoase cu mediul.
„Am considerat că este esențial să oferim fermierilor români un sprijin concret pentru a-și moderniza parcul de utilaje și pentru a adopta practici agricole sustenabile. Acest program nu doar că ajută la reducerea emisiilor de carbon, ci contribuie semnificativ la creșterea competitivității sectorului agricol din România,” a declarat Laurențiu Neculaescu, președintele AFM.
Programul „Rabla pentru Tractoare și Utilaje Agricole” aduce noutăți majore, printre care o finanțare de până la 55.000 de euro, din care 65% din costuri sunt acoperite de AFM, procentul crescând până la 80% pentru tinerii fermieri. În plus, programul permite pentru prima dată finanțarea accesoriilor agricole moderne, pe lângă tractoare și alte mașini agricole autopropulsate.
Prin lansarea ghidului în dezbatere publică, președintele AFM invită toți actorii implicați în sectorul agricol, organizațiile profesionale și cetățenii interesați să contribuie cu sugestii și observații. „Este vital ca acest ghid să reflecte nevoile reale ale fermierilor și să asigure o implementare eficientă și echitabilă a programului. Vom analiza cu atenție toate observațiile primite pentru a asigura succesul acestui program,” a adăugat Laurențiu Neculaescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu