La inițiativa primarului Gabriel Mutu, consilierii locali ai Sectorului 6 au aprobat în ședința de ieri oferirea cu titlu gratuit a sălilor și terenurilor de sport din unitățile de învățământ, pentru orele ținute cu elevii sectorului.
“Am venit în fața colegilor din Consiliul Local cu un proiect de hotărâre prin care acordăm tot sprijinul elevilor din Sectorul 6, care doresc să practice sporturi în incinta școlilor. Chiar dacă acest Pact pentru nu a fost votat de toți consilierii, mă bucur că a întrunit totuși voturile necesare aprobării.
Văd acest pact ca o colaborare sinceră dintre entitatea publică și entitățile din mediul privat, de interes public, așa cum sunt federațiile, cluburile și asociațiile sportive”, a spus primarul Gabriel Mutu.
Potrivit Hotărârii aprobate astăzi, activitățile, programele, cursurile cu caracter sportiv, derulate de asociații sportive, cluburi sportive sau federații sportive pentru și în favoarea elevilor din sistemul educațional din Sectorul 6 beneficiază de gratuitate la utilizarea infrastructurii sportive din incinta unităților de învățământ de pe raza teritorială a Sectorului 6 (săli și terenuri de sport). Plata utilităților se va face de către unitatea de învățământ cu finanțarea asigurată prin Administrația Școlilor Sector 6, de la ordonatorul principal de credite Primăria Sector 6.
Activitățile, programele, cursurile cu caracter sportiv derulate de asociațiile sportive, cluburile sportive sau federațiile sportive pentru promovarea și dezvoltarea unui stil de viață sănătos prin practicarea sportului pentru publicul larg (alții decât elevii din Sectorul 6) beneficiază de 50% reducere față de tarifele aprobate în Anexa nr. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 220 din data de 27.08.2019. Plata utilităților, în acest caz, cade în sarcina chiriașului/locatarului.
Activitățile de tip ,,after school” derulate de asociațiile de părinți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 6 beneficiază de 50% reducere față de tarifele aprobate în Anexa nr. 1 din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 220 din data de 27.08.2019.
Pentru mai multe informații, puteți contacta echipa Administrației Școlilor Sector 6:
Adresa: Splaiul Independenţei, nr. 315-317 (în incinta Liceului Mircea Eliade), Sector 6, Bucureşti
• Telefon: 021.430.5142; 021.430.5143
• Fax: 021.430.5144
• E-mail: [email protected]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu