Programul 'USA Visa Facilitation' - disponibil pentru cadrele didactice universitare din România

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Programul 'USA Visa Facilitation' este disponibil, timp de un an, pentru cadrele didactice din învăţământul superior din România în obţinerea vizelor B1/B2 - călătorii în scop de afaceri sau călătorii în scop turistic.

Iniţiativa aparţine Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în parteneriat cu Guvernul României, cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), conform unui comunicat de presă. 'Programul 'USA Visa Facilitation' este un serviciu prin care se prioritizează obţinerea de programări pentru interviul de acordare a vizelor şi este disponibil atât pentru cadrele didactice din învăţământul superior, cât şi pentru membrii familiilor acestora, respectiv soţ/soţie şi copii.

Acest beneficiu major poate fi accesat atât de persoanele care au deja planuri de călătorie în Statele Unite ale Americii, cât şi de cele care încă nu au planuri concrete de călătorie în SUA, dar ar putea avea nevoie de viză în viitor. De asemenea, programul poate fi accesat şi pentru reînnoirea vizei existente', se arată într-un comunicat de presă al CNR.

Unele dintre criteriile de eligibilitate ale Programului 'USA Visa Facilitation' sunt: aplicantul să posede cetăţenia română şi să fie cadru didactic într-o instituţie de învăţământ superior din România; să nu îi fi fost refuzat în trecut accesul în Statele Unite; cadrul didactic care aplică pentru viză şi soţul/soţia să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

Programul se derulează prin Universitatea Româno-Americană şi aplicanţii pot cere informaţii, în cazul în care au probleme la înscriere, la adresa [email protected]. Programul 'USA Visa Facilitation' se derulează până la 1 octombrie 2024 şi face parte dintr-un proiect desfăşurat la nivel naţional, care are ca scop aderarea României la programul Statelor Unite ale Americii de scutire a vizelor (VWP Visa Waiver Program), precizează reprezentanţii CNR. 

Citește și - Românii vor putea intra în SUA fără vize din 1 decembrie 2025, spune ambasadorul Dan-Andrei Muraru

Ambasadorul României în SUA, Dan-Andrei Muraru, a anunțat pe 27 septembrie 2023 faptul că mai sunt doar 2 ani până când cetățenii români vor putea intra pe teritoriul american fără vize. 

Dan-Andrei a spus, la Digi 24, faptul că anunțul oficial de admitere a României în programul Visa Waiver ar urma să apară în ianuarie 2024. Mai mult, din decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără viză.

'Mai sunt doar doi ani până când țara noastră va accede cu siguranță în Programul Visa Waiver. Sigur că mai avem un parcurs lung, dar așa cum arată acum lucrurile, avem încredere că se va întâmpla. Anunțul de admitere în program va veni în ianuarie, anul viitor. Apoi, de la 1 decembrie 2025, românii vor putea călători în SUA fără vize', a declarat Muraru, conform sursei citate.

Programul Visa Waiver (VWP) le oferă cetăţenilor din ţările incluse în program să călătorească în SUA fără viză pe o perioadă de până la 90 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel