Progrese pentru pacienții cu boli rare. Întrevedere oficială a prof. dr. Carmen Orban cu reprezentanții pacienților

Consilierul de stat Carmen Orban a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu reprezentantul pacienților cu fibroză chistică, domnul Mihăiță Bariz, și doamna Dorina Chiriac, reprezentant al unor pacienți cu boli neurologice rare și mamă a unei fetițe cu o formă rară de epilepsie.

"Tema discuției a constituit-o aplicarea neunitară a prevederilor Ordonanței de urgență 106/2024, care a modificat legea 95/2006, și care prevede posibilitatea continuității acordării de servicii medicale în centrele de pediatrie, a pacienților cu boli rare și după vârsta de 18 ani, până la 21 de ani.

Prezent la întâlnirea de la Palatul Victoria, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Tiberiu Brădățan, a confirmat că la Ministerul Sănătății a fost constituit, încă de săptămâna trecută, un grup de lucru care să verifice modul de aplicare a prevederilor legii, identificarea barierelor pentru aplicarea ordonanței și pentru găsirea unor soluții imediate", se arată în comunicatul de presă.

2. -imagine fara descriere- (carmen-orban2_84599100.jpg)

"Reprezentanții Guvernului au agreat transmiterea de urgență către toate unitățile sanitare care acordă servicii medicale de pediatrie a unui document prin care să precizeze managerilor obligativitatea respectării ordonanței, precum și a tratării  pacienților cu boli rare aduși de serviciile de Ambulanță în toate unitățile de urgență, inclusiv pediatrice.

Rezolvarea acestor cazuri reprezintă o prioritate a Guvernului care a și adoptat, în acest scop, Ordonanța de urgență 106/2024.

La întâlnirea de la Palatul Victoria a participat și consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Minel Ivașcu", se mai arată în comunicatul de presă remis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel