Muzeul Etnografic al Transilvaniei a lansat un proiect de extindere a Parcului Etnografic în aer liber 'Romulus Vuia', pe 77 de hectare, şi, printre altele, este prevăzut şi un parc 'Intergalactic', legat de fenomenele paranormale din Pădurea Hoia-Baciu şi de OZN-uri.
Publicitate
'Avem în zona pădurii Hoia două proiecte extraordinare care sunt destinate publicului clujean, dedicate educaţiei şi culturii. E un proiect al Consiliului Judeţean Cluj şi Muzeului Etnografic al Transilvaniei de extindere a Parcului etnografic Romulus Vuia şi un proiect al Universităţii de ştiinţe agricole şi medicină veterinară de amenajare a unui spaţiu educaţional în care să prezinte moştenirea zootehnică, să spunem, a Transilvaniei, a animalelor care au crescut aici.
Practic, sunt două proiecte care reunite vor însemna peste 77 de hectare de spaţiu verde cu amenajări destinate publicului. În acest spaţiu foarte mare sper să putem dezvolta încă două proiecte foarte importante pentru noi, un centru de conservare şi de restaurare a patrimoniului şi un Parc al Etnografiei Intergalactice, extrem de interesant pe plan internaţional, care pleacă de la povestea cu OZN-urile şi fenomenele paranormale din Pădurea Hoia-Baciu şi care îşi propune să îl conducă pe vizitator în diverse spaţii culturale. Valoarea totală a proiectului de extindere depăşeşte 16 milioane de euro şi va fi realizat în câţiva ani', a declarat joi, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean.
Corina Bucea, manager de proiect în cadrul Centrului Cultural Clujean, a declarat la rândul său că Pădurea Hoia-Baciu atrage mulţi vizitatori şi că trebuie exploatat acest potenţial. 'Credem că este un potenţial important al oraşului de a exploata specificul local. Această pădure atrage mulţi căutători de senzaţii tari şi ne-am dori să exploatăm această cultură. Noul parc este gândit ca un spaţiu mobil care nu necesită o infrastructură fizică puternică, dar care poate fi un loc de intersecţie şi experiment între artă şi ştiinţă. O tendinţă în amenajarea spaţiilor muzeale este de a le scoate din spaţiul central al oraşului şi de a le introduce în spaţiul rural sau natural', a mai spus Corina Bucea. Parcul Etnografic 'Romulus Vuia' este primul muzeu în aer liber din România, înfiinţat în 1929.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu