Proiect de lege. Când ar putea fi instituită "Ziua Naţională a copilului născut prematur"

Prematur_4
Prematur_4

La Senat a fost depus un proiect de lege pentru instituirea "Zilei Naţionale a copilului născut prematur în România", de către deputatul PSD Cristina-Elena Dinu. 

„Ziua națională a copilului prematur din România poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de către organizațiile non-guvernamentale prin organizarea de evenimente dedicate copiilor prematuri", potrivit inițiativei legislative a deputatului PSD.

În săptămâna care include data de 17 noiembrie, Ministerul Sănătății va prezenta comisiilor de sănătate reunite ale Parlamentului un raport privind situația copiilor prematuri din România, precum și progresele înregistrate în acest domeniu, mai prevede proiectul de lege, conform Mediafax. 

De două ori mai mulţi copii prematuri în România

„Fenomenul nașterilor premature plasează România pe ultimul loc în clasamentul țărilor europene, numărul copiilor prematuri înregistrați fiind de 2,4 ori mai mare decât media europeană. Mortalitatea infantilă și-a menținut tendința descendentă până la minima de 9,0 decese născuți-vii în 2012. Riscul de deces este mai mare în mediul rural (> 50%) decât în mediul urban și diferă între județe (valori maxime în Tulcea-15,2 și Mehedinți- 16)", arată deputatul PSD, în expunerea de motive a proiectului.

Propunerea legislativă este semnată de alți 30 de parlamentari, majoritatea de la PSD, și a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel