Parlamentar PSD, ALDE și PMP au depus la Parlament o propunere de modificare a Codului Fiscal, astfel încât jurnaliștii și tehnicienii să fie scutiți de plata importivului pe venit din salarii sau din drepturi de autor.
Proiectul prevede ca la articolul 7 să fie introdusă definiţia activităţii de jurnalism ca fiind "cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor".
Potrivit proiectului, la articolul 60 referitor la scutirile impozitului pe venit sunt introduse "persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin (1) - (3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor".
Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari, printre care Florin Buicu, Tudor Ciuhodaru, Oana Florea, Ioan Dîrzu, Carmen Mihălcescu, Doina Pană, Beatrice Tudor, Ioan-Iustin Talpoş - PSD, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu, Ion Tabugan - ALDE, Constantin Codreanu, Petru Movilă, Marius Paşcan - PMP.
”Mass-media reprezintă un fenomen valoros şi eficient în transmiterea informaţiilor, având, în acest context, receptivitate şi influenţe modelatoare (educaţionale) şi educaţionale deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile, de toate convingerile. Jurnaliştii se ocupă atât cu informarea cetăţenilor cu privire la lucrurile relevante din societate, dar şi cu obţinerea de informaţii concrete şi corecte, deoarece nu orice informaţie are puterea de a stârni curiozitatea publicului. Fiecare jurnalist intră în contact cu diferite informaţii şi le alege numai pe acelea pe care le consideră demne de interes, demne de a fi făcute publice, demne de a justifica efortul necesar verificării şi prelucrării lor pentru a deveni material de presă. Principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină toată societatea este libertatea presei, aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate”, a precizat, în expunerea de motive a proiectului, deputatul PSD Valeriu Steriu.
El a susţinut că mass-media liberă reprezintă pilonul unei societăţi democratice şi, în acest moment, se află într-o situaţie economică foarte dificilă.
"Importanţa jurnalismului în viaţa omului este inegalabilă, deoarece este conceput pentru a susţine o cauză nobilă, o cauză socială. Oamenii doresc să aibă acces la informaţie. Pentru a oferi informaţia, jurnalistul nu trebuie să servească pe cineva anume, ci trebuie să servească adevărul, libertatea de gândire şi de alegere, să-şi dedice întreaga activitate intereselor sociale ale oamenilor. (...) Este nevoie de pluralism. Piaţa media trebuie să fie un proces continuu de oferte noi pentru populaţie. Mass-media liberă este pilonul unei societăţi democratice. Cu toate acestea, mass-media din România se află într-o situaţie economică foarte dificilă. Piaţa mass-media se restrânge atât în privinţa operatorilor, cât şi a forţei de muncă. Având în vedere necesitatea sprijinirii activităţii jurnalistice, se propune stabilirea unui tratament fiscal favorabil aplicabil veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, precum şi veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, obţinute de persoanele fizice care activează în domeniu, în sensul neimpozitării lor", a explicat Steriu, în expunerea de motive.
Acesta a menţionat că "iniţiativa susţine direct activitatea de jurnalism şi promovează libertatea mass-media".
Propunerea legislativă a fost depusă în 20 decembrie 2018 şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News